Cand le cumparam copiilor nostri o multime de obiecte, de fapt, compensam pentru lipsa de atentie pe care le-o acordam. Dr. Yousry Menis ne vorbeste despre cum sa ne exprimam sanatos afectiunea.
Cu o experienta de lucru de 40 de ani, Dr. Yousry Menis a fondat Procesul Essence – curs de dezvoltare personala, destinat oricui doreste echilibru in viata sa. De peste 10 ani, anual, peste 40.000 de oameni participa la conferintele sale.
Exact despre echilibru ne spune si in acest interviu – echilibrul in parenting. Descopera cum poti evita pedepsele si recompensele, in cresterea copilului tau. Afla de ce fel de libertate are nevoie cel mic pentru o dezvoltare corecta
A.T.: De ce au nevoie parintii de lectii pentru a fi parinti buni?
Y.M.: Nu avem nevoie de niciun fel de lectii ca sa fim parinti buni. Intrebarea dumneavoastra este fascinanta. Cea mai mare greseala pe care o facem este ca incercam sa fim parinti. Nu puteti sa fiti parinti printr-un anumit model. Nu puteti sa invatati sa fiti parinti.
Oricum, nimeni nu ne invata sa fim parinti. Ne trezim dintr-o data ca avem copii. Si nimeni nu ne spune la scoala cum sa fim parinti.
Totusi, in mod subconstient, invatam sa fim parinti, observand cum au fost parintii nostri parinti pentru noi. Chiar daca nu ne placea (n.a.: cand eram mici), repetam aceleasi modele (n.a.: ca adulti).
Asa ca, revenind la intrebarea dumneavoastra, pot sa va spun o singura afirmatie, pe care nimeni nu vrea sa o auda: singura cale pentru a fi parinti pentru copiii nostri este sa avem grija de noi insine, ca parinti, si sa lucram suficient de mult pentru noi insine, astfel incat sa devenim atmosfera propice copiilor, ca ei sa creasca intr-un mod sanatos si armonios.
Indiferent ce le-am spune, ei nu asculta. Dar ne vor imita. Acesta este un aspect critic.
Am lucrat multi ani cu parinti si copii. Si va dau un exemplu simplu. A venit un cuplu la mine si cei doi mi-au spus: „Copilul nostru intarzie la scoala in fiecare zi. Si ne luptam de fiecare data cu el, ca sa ajunga la timp la scoala”. Dar si parintii copilului intarziau de fiecare data la intalnirile lor. Asa ca, ghiciti de unde invata copilul acest comportament? De la parintii lui, desigur.
Stiu ca abordez situatia intr-un mod amuzant si usor, dar acestea sunt lucruri pe care parintii nu vor sa le auda.
A.T.: Dar daca vor sa le auda?
Y.M.: Vedeti dumneavoastra, acesta este un lucru general, nu doar pentru parinti. Este foarte dificil sa stam fata in fata cu noi insine. Este foarte usor sa vorbim despre problemele celorlalti. Si, prin diagnosticarea copiilor cu probleme, parintii evita sa isi asume responsabilitatea pentru ei insisi.
Acum, in Statele Unite, foarte multi copii sunt diagnosticati cu niste afectiuni care, de fapt, nu exista. O data la cativa ani, apare o noua moda. Ultima moda este boala ADHD.
Din experienta mea, deficitul de atentie nu exista la copii, exista la parinti. Daca parintele este agitat, ocupat si nu poate sta locului, copilul il va copia. Astfel, copilul este dus la doctor, unde afla ca trebuie sa ia medicamente pentru a se linisti.
Dati-mi voie sa mai adaug ceva important. Nu poti sa schimbi nimic, fara sa privesti circumstantele care au creat lucrul respectiv.
Comportamentul copilului este un mod de comunicare cu parintii lui. Pentru ca cel mic inca nu poate sa se exprime intelectual, asa cum o facem noi. Asa ca, prin comportament, copiii exprima ceea ce sunt si ceea ce vor. Prin felul in care se poarta, ei arata niste lucruri pe care nu le inteleg. Atata vreme cat conditiile, circumstantele nu se schimba, nici comportamentul copilului nu se va schimba.
A.T.: Ce e de facut?
Y.M.: Parintii au nevoie sa lucreze cu ei insisi, intr-un mod foarte serios. Sunt doua lucruri pe care le putem face: putem sa lucram cu noi insine, ca parinti, si, de asemenea, sa cunoastem niste strategii pentru a ne gestiona copiii.
Asa ca, va propun doua lucruri: sa lucram cu noi insine, din punct de vedere emotional, si sa alegem strategii cognitive, in comunicarea cu cei mici.
A.T.: Puteti sa ne spuneti una sau doua strategii pe care parintii le-ar putea folosi sau care stiti ca functioneaza?
Y.M.: Trebuie sa va avertizez ca aceste strategii cognitive pe care vi le voi impartasi sunt legate de emotiile noastre.
In primul rand, in zilele noastre, majoritatea parintilor le dau copiilor prea multe lucruri. De ce? Pentru ca, daca eu nu am primit ceva atunci cand eram copil, vreau sa compensez, oferindu-i copilului meu acel lucru. Asta este foarte periculos si poate distruge copilul pentru toata viata lui. Noi ii invatam pe copiii nostri sa nu isi asume nicio responsabilitate, dandu-le prea multe lucruri.
Deci, ei vor creste cu gandirea ca toata lumea trebuie sa le dea tot. Acesta este motivul pentru care societatea se afla intr-o criza, in acest moment. Pentru ca majoritatea oamenilor se bazeaza prea mult pe sprijinul guvernului si, acum, suntem intr-o cultura in care luam bani de la oameni care ii castiga si dam acei bani oamenilor care nu lucreaza si care nu au un venit. Drept care, ii recompensam pe cei care nu lucreaza si ii pedepsim pe cei care lucreaza.
[page]Uitati-va la familiile cu doi copii. Copilul care plange primeste mai multa atentie. Deci, ce ii invatam pe copiii nostri? Daca esti o victima, primesti iubire si atentie. Iar daca esti puternic, nimeni nu iti acorda atentie.
Asa ca, recomandarea mea pentru parinti, si sa nu va alarmati cand aflati asta, este sa le dati copiilor cat de putin se poate, din punct de vedere material. Oferiti-le mai multa atentie, dar mai putine lucruri. Nu trebuie sa petreceti 24 din 24 de ore cu cei mici. Chiar si o ora de atentie completa este suficienta.
Acum le dam copiilor lucruri conditionat. „Daca esti cuminte, poti sa primesti asta”. „Daca incetezi sa te porti urat, primesti asta”. Copiii invata ca trebuie sa faca ceva, ca sa primeasca ceva de la parintii lor. Asa ca, invata ca primesc dragostea, in mod conditionat.
Recomandarea mea pentru parinti este ca, atunci cand le dau ceva copiilor lor, modul in care le ofera lucruri copiilor lor ar trebui sa fie astfel: „Vreau sa iti dau acest lucru pentru ca te iubesc”.
Alt lucru (care se intampla, in prezent, in Marea Britanie) este ca, intr-o familie, intrebarea pe care avem nevoie sa ne-o adresam este: Cine este in control? Parintii sau copii?
Ceea ce se intampla acum este ca cei mici sunt in control. Sunt copii in Anglia, care isi striga parintii dupa numele mic. Si cred ca este o democratie (n.a.: in familie). In familie, ai nevoie de „dictatura”. Pentru ca, va spun sigur, copiii se simt in siguranta daca sunt ghidati. Nu se simt siguri, daca iau ei decizii. S-ar putea sa le placa, dar, pe termen lung, se simt nesiguri pentru ca sunt cu adulti care nu sunt responsabili.
E ca si cum te-ai duce sa lucrezi intr-o companie, iar directorul nu poate sa ia decizii. Nu te vei simti in siguranta sa lucrezi intr-o astfel de companie.
Avem nevoie de eroi in vietile noastre. Avem nevoie de oameni pe care sa ii admiram si sa ii respectam. Astfel incat, atunci cand crestem, sa avem un model pentru a fi, la randul nostru, eroi pentru copiii nostri. Acesta este fluxul vietii.
Daca sunt crescut de oameni care nu pot sa decida nimic sau care sunt slabi, exact asa voi fi si eu, ca parinte, pentru copiii mei.
De asemenea, ne este foarte greu sa le spunem „nu” copiilor nostri. Pentru ca, din punct de vedere emotional, ne reamintim de durerea pe care am simtit-o noi (n.a.: cand, copii fiind, ni se spunea „nu”). In plus, credem ca, daca le vom oferi tot mai multe lucruri, ne vor iubi tot mai mult.
Dar este exact opusul. Ceea ce lipseste (din nou, acesta este un lucru critic) – atasamentul intre parinti si copii este pe moarte. Si atasamentul creeaza autoritate. Iar autoritatea vine din puterea parintilor de a fi parinti. Atunci cand parintii isi forteaza copiii sa faca ceva inseamna ca si-au pierdut puterea. Cand fortezi ceva inseamna ca nu ai putere.
Deci, daca eu imi pedepsesc copilul, el va face ceea ce vreau eu. Daca il recompensez, la fel. Totusi, amandoua sunt strategii extrem de gresite.
Le recomand parintilor sa nu dea nici feedback pozitiv, nici feedback negativ copiilor lor. Daca le dau prea mult feedback pozitiv, copiii vor deveni foarte competitivi, vor vrea mai mult si isi vor dezvolta un ego care nu este real. Daca le dau un feedback negativ, le vor distruge ego-ul complet.
Este o zicala, in engleza, despre morcov si bat. Pentru a invata un magar, fie il lovesti, fie ii dai un morcov. Asta nu functioneaza la copii.
A.T.: Inteleg ca asta nu functioneaza, desi sunt metode care au fost promovate, de-a lungul timpului, pentru a avea o relatie cu cei mici, pentru un anumit comportament fata de copii. Sunt psihologi sau psihoterapeuti care recomanda genul acesta: recompense si pedepse.
Inteleg ca ambele metode sunt distructive pentru copiii nostri, dar ce avem de facut?
Y.M.: Evident, este foarte simplu. Parintii trebuie sa fie in control.
A.T.: Dar fara pedepse sau recompense?
Y.M.: Poti spune „nu” copilului tau, cu dragoste. Este important sa nu fim agresivi pentru ca ne temem. Cand copilul meu vrea ceva si, pentru ca nu vreau sa ii dau acel lucru, sunt furios pe mine insumi. Asa, ajung sa ii spun „nu” cu furie. Si copilul simte furia mea si nu primeste dragostea mea.
Dar poti sa iti privesti copilul in ochi si sa ii spui, cu dragoste: „Nu acum”. Copilul primeste dragostea ta si se simte in siguranta. Acelasi lucru este valabil si in relatia de cuplu, nu doar in cazul copilului.
Mai este un lucru pe care pot sa il adaug. Trebuie sa ghidam copiii, sa fim puternici si, in acelasi timp, sa dam drumul controlului. Este un echilibru foarte dificil de realizat.
Multi parinti nu si-au trait, nu si-au implinit visurile. Isi traiesc visurile prin copiii lor. Dar copiii au alte visuri. Nu pot sa il fac pe copilul meu sa imi traiasca visurile.
Va dau un exemplu. Daca eu chiar am vrut sa invat sa cant la pian, dar nu am avut aceasta sansa, imi voi duce copilul la lectii de pian. Dar poate ca cel mic chiar nu vrea.
Astfel, copiii chiar se lupta sa ne faca pe plac, se straduiesc sa invete ceva care nu le place. Asa ca, avem nevoie sa recunoastem calitatile copiilor nostri si sa ii sustinem in a-si trai si a-si dezvolta aceste calitati. Asta este extrem de dificil pentru parintii care vor sa controleze tot.
Eu am un model despre cum sa fiu parinte. Apoi, am un model despre cum sa fie copilul meu. Si traiesc intr-o societate in care vreau sa le arat oamenilor ce parinte bun sunt eu. Incep sa fac lucruri pentru a le arata altora ce parinte bun sunt. Totusi, s-ar putea sa ma trezesc cu un copil care este foarte diferit, dar eu ma voi stradui sa il fac sa fie ca toti ceilalti. Din nou, e vorba despre o componenta emotionala, in aceasta strategie.
Mai am un exemplu, foarte specific, pentru parinti, relatii in cuplu si pentru toata lumea. Este necesar sa ne invatam copiii ca viata nu este corecta, dreapta. Trebuie sa facem asta. Daca ii invatam ca viata este dreapta, vom creste niste luptatori pentru libertate, nemultumiti de toata lumea.
Daca eu nu ii dau copilului meu o jucarie, nu este sfarsitul lumii.
sursa foto:
