Se vorbeste prea rar de cat de importanta si frumoasa este relatia dintre tata si copil, chiar daca stilul de parenting al taticilor difera de cel al mamelor. De aceea, dedicam aceasta editie a emisiunii Parinti de Pici tatilor, invitandu-i sa descopere cate avantaje le aduc copiilor prin simplul fapt ca sunt acolo.
Exista si studii care arata cat de mult conteaza un tata implicat in viata de familie, inca de cand se naste bebelusul, pentru dezvoltarea emotionala, sociala si cognitiva a copilului.
Totodata, o relatie sanatoasa intre tata si copil influenteaza in bine abilitati ale micutului, precum: increderea in sine, capacitatea de a-si controla emotiile si chiar performantele scolare.
Desigur, stim ca, de cele mai multe ori, mama este cea care ramane acasa cu bebelusul in concediul de crestere a copilului. Asa ca, nu ne putem astepta ca relatia dintre tata si copil sa fie asemanatoare cu cea a mamei cu puiul ei. Insa este vorba despre altceva, o alta dinamica. Este vorba despre acea revedere, cand tati se intoarce de la serviciu. Este vorba despre trezirile de dimineata si weekendurile impreuna.
Cel mai important sfat pe care noi il putem da taticilor este sa profite de fiecare moment pe care il au cu puii lor, pentru o dezvoltare cat mai armonioasa a copiilor.
La Parinti de Pici, mamica Georgiana ne spune cum vede ea relatia dintre tata si copil, prin prisma experientei personale.