E bine ca mama sa-si alapteze cat mai repede copilul dupa nastere si ca tatal sa intre in contact cu bebelusul cat mai repede de la venirea pe lume a acestuia.
Interviu cu Claudia Necula, psihoterapeut si educator prenatal, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii Meditatii pentru parinti
Adriana Titieni: De ce este important sa fie neseparat copilul de mama lui, imediat dupa nastere? De ce este important sa fie pus la san, pus pe burta mamei?
Claudia Necula: Ca sa raspund la aceste intrebari putem face un exercitiu de imaginatie: sa ne imaginam ca tocmai ne-am nascut si sa incercam sa ne dam seama de ce am avea nevoie. Cred ca un prim raspuns ar fi sa fim tinuti in brate de mama, sa simtim caldura si afectiunea ei. Dupa ce am stat in pantece 9 luni ne trezim dintr-o data intr-un mediu deschis, fara limite, dar putem recapata aceste limite la pieptul mamei, care ne aduce aminte de mediul intrauterin – prin bataile inimii, care ne regleaza temperatura (pentru ca mamele, daca au bebelusul pus pe burta lor, isi cresc inconstient temperatura corpului, prin reflex), iar atunci mama este singura care poate sa satisfaca orice nevoie a bebelusului imediat dupa nastere. Nu e greu sa ne imaginam ca daca aceste nevoi nu sunt satisfacute, copilul va simti nesiguranta, teama, incertitudine si singuratate.
Adriana Titieni: Si sa ne amintim si de cunoscuta palma peste fundulet care i se da copilului imediat dupa nastere, asteptandu-se tipatul eliberator al acestuia.
Claudia Necula: Sper din tot sufletul ca acest obicei sa fi disparut. Acest tipat si planset nu ar mai exista daca bebelusul ar fi primit intr-un mediu calm, cu lumina blanda, cu liniste in jur si caldura; in aceste conditii bebelusul mai degraba va scanci, se va bucura de intalnirea cu mama lui, o va privi si o va analiza.
Adriana Titieni: Ce se intampla cu taticul in toata aceasta ecuatie?
Claudia Necula: Tatal este, in tot acest timp, nerabdator, este acel tatic plin de emotii care asteapta pe holul maternitatii. Din pacate se pune prea putin accent pe nevoile tatalui. Ce conteaza, in primul rand, este sa fie sanatosi copilul si mama, sa le fie acestora bine, de aceea ne gandim prea putin la tatal care asteapta cu nerabdare intalnirea cu propriul copil, in aceeasi masura ca si mama.
Stiu ca sunt tatici care isi doresc sa participe la nastere, iar altii care nu vor sa faca asta, din diverse motive. Oricare ar fi insa pozitia lor, cred ca taticii ar trebui sa fie lasati sa vina in contact cu bebelusul in prima ora de la nastere.
Constatam si noi, la cursurile de educatie prenatala pe care le facem, ca parintii ajung sa duca mici lupte in maternitati din cauza sistemului, desi sunt, bineinteles, si parinti care intalnesc cadre medicale care ii sprijina. Eu am clar in minte imaginea taticului care asteapta cu emotie pe hol sa-si vada copilul si sa-l tina in brate, insa acesta ii este prezentat timp de cateva secunde printr-un geam si dus apoi la sectia de neonatologie. Abia dupa cateva ore bune copilul este adus langa mamica, in cele mai bune cazuri.
Adriana Titieni: In vremea cand eu am nascut, stiu ca unii tatici nu aveau cum sa-si vada copiii decat dupa o zi sau doua, iar ast cu eforturi si cheltuieli.
Claudia Necula: Se mai intampla asta si in zilele noastre. Sigur ca este importanta igiena intr-un spital si pastrarea anumitor conditii, insa trebuie sa se tina cont si de nevoile bebelusului, si de ale mamei si ale tatalui, pentru ca toti formeaza o familie iar copilul este in primul rand al parintilor, si nu al spitalului.
Adriana Titieni: Ce se intampla cu dezvoltarea psihoemotionala intrauterina?
Claudia Necula: Sunt studii care au aratat ca bebelusul poate fi considerat o persoana inainte de a se naste, la putin timp chiar dupa ce se formeaza in uter. De aceea, evenimentele prin care trece o mamica si prin care trece familia impreuna isi lasa amprenta, pe parcursul vietii intrauterine, si asupra bebelusului. Asta nu inseamna ca viitoarele mamici ar trebui sa se gandeasca acum ca au traumatizat bebelusul din burtica daca au avut o cearta mai aprinsa cu sotul sau cu o alta persoana. Aceasta amprenta se poate “sterge” sau indeparta daca mamica, pe tot parcursul sarcinii si dupa nastere, incearca sa dea un sens experientelor avute si incearca sa explice lucrurile bebelusului, ca el sa nu se simta vinovat pentru cele intamplate, inca din viata intrauterina. Nu vorbim aici de o memorie precisa a evenimentelor, ci ne referim la inconstient si subconstient, de o memorie afectiva, de lucruri care se imprima mai ales in sistemul limbic si care raman ca imagini sau senzatii in corp si pe care, dupa nastere si in viata adulta, le putem regasi, dar nu stim de unde vin.
Adriana Titieni: Ce se intampla cu amintirile nasterii, ale copilului si ale mamei? Tine minte un bebelus momentul nasterii?
Claudia Necula: Se pare ca da, dar aceste amintiri sunt, de asemenea, ingropate adanc in memorie si pot iesi la suprafata fie prin hipnoza, fie printr-o psihanaliza foarte profunda, fie prin vis (mascate prin simboluri). Totusi, s-a descoperit ca aceste amintiri exista, iar perioada de varsta la care ii putem intreba pe copii daca isi amintesc ceva de la nasterea lor este intre cuprinsa intre 3-5 ani. Daca parintii stiu ca nasterea copilului nu a fost chiar usoara, sau a fost o nastere prematura, copiii s-ar putea chiar sa simta nevoia sa discute despre acea experienta si sa se despovareze de ce s-a intamplat si sa simta siguranta familiei.
Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.
