Exercitii simple de fitness

Iti propun o serie de exercitii simple de fitness, pe care le poti face acasa, pentru a scapa de kilogramele in plus si pentru revigorarea zilnica necesara.

Intre agitatia de acasa, cea de la serviciu si orice alte necesitati, este greu sa iti faci timp si pentru tine, pentru corpul tau. Din punctul de vedere al timpului, sa mergi la sala devine foarte costisitor.

Totusi, pentru a arde calorii si a-ti mentine tonusul, exista o alternativa foarte simpla: exercitii facute de acasa. Daca poti sa dedici jumatate de ora pe zi sportului si tonifierii, urmeaza acesti pasi:

  • Sarituri – Timp de 2 minute, din pozitie dreapta, sari cu picioarele departate si mainile in aer; repeta miscarea. Iti intretii atat partea de sus a corpului, cat si picioarele. Este un exercitiu bun de incalzire, ce iti creste ritmul cardiac.
  • Fandari – In loc sa faci fandari cu piciorul inainte, incearca in lateral. Din pozitie dreapta, apleaca-te pe un picior, lasandu-ti greutatea pe el, apasand pe calcai si incearcand sa tii spatele drept; revino la pozitia initiala si repeta. Poti face 10 exercitii pe un picior, apoi 10 pe celalalt sau poti alterna. Astfel, iti vei lucra muschii fesieri si cei ai coapselor. De asemenea, poti incerca sa tii si niste greutati, pentru a-ti lucra si bratele.
  • Genuflexiuni sarite – Clasicele genuflexiuni sunt deja prea usoare. Dupa ce te apleci, incearca sa sari inapoi in pozitia dreapta. Este un exercitiu destul de greu, care necesita mult efort fizic, si, pentru inceput, iti recomand sa faci maxim 10 astfel de genuflexiuni. Vei simti rapid cum iti sunt solicitati toti muschii.
  • Ridicari de sold – Pentru acest exercitiu, vei avea nevoie de o minge mare de gimnastica sau, daca nu ai, poti folosi un taburet micut. Te intinzi pe jos, iar picioarele le ridici pe minge (sau taburet), sprijinindu-le doar in calcaie. Indoaie genunchii si tine bratele pe langa corp. Apasa in calcaie si ridica-ti abdomenul; revino in pozitia initiala si repeta.
  • Bricege – Un alt exercitiu solicitant, dar cu rezultate mari pentru abdomen. Bricegele se aseamana cu abdomenele clasice doar ca, in loc sa iti ridici doar partea de sus a corpului, ridici si picioarele. In alte cuvinte, stai intins(a) pe jos si incearca sa ridici atat picioarele, cat si torso-ul, cu bratele intinse. Daca la inceput nu poti, nu-i nimic – incepi cu abdomenele obisnuite.

Aceste exercitii s-au concentrat mai mult pe picioare si abdomen pentru ca, de obicei, acele zone ne fac probleme cel mai des. Pentru brate, iti sugerez sa incepi cu niste greutati usoare (5 kg) si flotari.

Ai incercat aceste exercitii? Cum te simti? Stii altele care pot fi facute de acasa? Spune-ne in rubrica de comentarii.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Radio Itsy Bitsy

sursa foto: freedigitalphotos.net


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s