Depresia postnatala e ca o avalansa de hormoni care te face sa plangi des si din senin, te extenueaza si te arunca intr-un carusel de griji si ganduri deloc pozitive. Sincer, eu cred ca am si acum episoade de baby-blues, la aproape un an de la nasterea fetitei mele. Sunt normale, pana la urma, atata timp cat esti constienta de ele si stii cum sa le depasesti – discutand despre ce simti si facand loc in viata ta pentru relaxare si deconectare, fara copil.
Depresia post-natala nu trece, din pacate, cu o iesire in oras. In primul rand, dureaza mai mult, uneori chiar si patru luni, si e caracterizata de o stare generala foarte proasta. Pe langa oboseala constanta si usurinta cu care plangi, mai devii si anxioasa, nu-ti mai face placere mai nimic si te apasa o multime de sentimente de vinovatie, inclusiv pentru starea in care esti, ceea ce te arunca intr-un cerc vicios.
Nu e deloc usor si o spun pentru ca am fost aproape de a indeplini toate conditiile unei depresii post-natale. Din feririce, am reusit sa evit agravarea starii proaste in care eram, desi n-as putea sa spun exact cum.
Georgiana, mama de pici
