Cum ingrijim o relatie?

Cu toti ne dorim sa fim fericiti in relatiile noastre, mai ales in cuplu si in relatia cu copiii nostri. Insa, realitatea vietii de zi cu zi ne aduce tot felul de neintelegeri, suparari si chiar certuri. Si toate acestea cu cele mai dragi fiinte de pe lume. Ce putem face? Cum ingrijim o relatie?

Vestea cea buna este ca putem schimba acest lucru cu niste reguli de comunicare simple. Metoda ESPERE®, pe care o practic deja de 13 ani cu adulti, copii, parinti si educatori, ne invata cum sa comunicam in viata de zi cu zi pentru ca relatiile noastre sa fie frumoase si armonioase.

Primul lucru esential este sa privim relatiile noastre ca pe un organism viu, pe care il ingrijim in fiecare zi. Noi, fiintele, avem nevoie de aer, apa, hrana sanatoasa, si ma refer doar de un minim pentru a supravietui. Tot asa si relatiile noastre au nevoie de timp si hrana.

Ele pot inflori sau pot sa se usuce si sa piara. Ce putem face in fiecare zi este sa oferim in relatiile noastre mesaje frumoase, pozitive, mesaje cadou. Cand primim astfel de mesaje, ne creste energia, increderea in noi si cheful de viata, de care avem mare nevoie.cum ingrijim o relatiePentru ca de obicei ne concentram pe ce nu e bine, ce nu a facut celalalt si ajugem sa hranim relatiile cu reprosuri, critici si sfaturi nesolicitate. Si ajungem sa culegem ce am semanat. Pentru ca si celalalt, provocat fiind, gaseste imediat reprosuri la adresa noastra. Si iata cum am semanat mesaje toxice si am cules furtuna in relatie, in loc de o seara linistita si relaxanta in familie. In afara de pierdera energiei, a increderii in noi si a chefului de viata. Si ne intrebam de ce oare ne vine sa ne aruncam pe canapea cand ajungem acasa si sa nu ne mai ridicam de acolo.

Ce sunt mesajele cadou, te intrebi? Sunt mesaje frumoase, de apreciere, care se refera la ceva concret ce a facut celalalt azi. “Mi-a placut tare mult atunci cand ai ajuns la timp sa ma iei de la birou.” In loc de reprosul deghizat “Nu pot sa cred, ce-ai patit de ai ajuns cand trebuia?”

“Apreciez tare ca te-ai ocupat tu de cina in seara aceasta” in loc de “Ai luat mancare la pachet? Iar ai cheltuit bani aiurea!”

In relatia cu cel mic: “Imi place ca ai reusit sa fii gata la timp pentru scoala.” in loc de “Tot timpul intarzii, ce-ti ia atata sa fii gata?” sau “Ma bucur ca azi ai scris frumos la romana.” In loc de “Nu esti in stare sa scrii frumos?”

Mesajele cadou pot fi cuvinte sau pot fi gesturi – imbratisari, zambete, jocuri, pupici, harjoneli si multe alte lucruri pe care va place sa le faceti impreuna.

Si inca un lucru important despre mesajele cadou: ele nu sunt generale, de genul “Esti cel mai bun frumos, destept, minunat din lume.” Pentru ca asa sunt exagerari nerealiste. Nimeni nu este cel mai bun, intotdeauna. Te invit sa eviti comparatiile.

In schimb, daca ii spun ca apreciez ca astazi a spalat vasele sau macar ca le-a pus in chiuveta, este ceva concret si poate ajunge sa se repete, cine stie? Bineinteles, scopul mesajelor cadou nu este de a-i manipula pe ceilalti sa faca ce ne dorim noi. Este un cadou pe care il facem relatiilor noastre, in fiecare zi. Astfel exista sansa ca si ceilalti sa ne trimita, la randul lor, mai degraba mesaje cadou.

Te invit sa faci acest exercitiu relational. Timp de o saptamana, gaseste 10 minute pe zi, in care sa oferi mesaje cadou celor dragi din viata ta. Gandeste-te ca este ora de masa pentru relatii. Da-ne apoi de veste cum arata si cum se simt relatiile tale bine hranite!

cati calinAutor articol: Cati Calin, psiholog, trainer si consultant in comunicare relationala la Centrul AmaneSer


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s