Cum faci un vulcan care erupe

Unul dintre cele mai spectaculoase si mai usoare experimente pe care le poti face impreuna cu cei mici este vulcanul care erupe. Te vei mira, dar ai deja in bucatarie aproape tot ce-ti trebuie pentru a face un vulcan. Iti promitem ca nu este deloc periculos, iar copiii vor fi incantati de spectacol!

Materiale necesare:

  • faina (500 grame e suficient);
  • sare (250 grame);
  • apa;
  • otet;
  • bicarbonat de sodiu;
  • o sticla de plastic de 0,5 litri sau mai mare;
  • colorant alimentar rosu sau portocaliu;
  • sapun lichid sau detergent de vase;
  • o tava adanca;
  • o palnie;
  • un vas de bucatarie;
  • acuarele si pensula.
Cum faci un vulcan care erupe

Pune intr-un vas o parte faina si ½ parte sare. Amesteca-le si adauga treptat apa rece – jumatate din cantitatea de faina. Framanta bine compozitia pana iese o coca potrivita, nici prea moale, nici prea tare. Din 500 de grame de faina ar trebui sa iti iasa suficienta coca pentru a modela vulcanul. Lasa coca sa se usuce la aer pentru 2-3 zile sau pune-o la cuptor pentru 2-3 ore, la foc mic, si apoi las-o sa se raceasca.

Alege o tava cat de cat adanca, pe care sa o folosesti drept suport pentru experiment. Pune in mijlocul ei sticla de plastic si lasa-i pe copii sa construiasca vulcanul in jurul ei, folosind coca din faina si sare.

coca-vulcan

Pentru ca vulcanul sa para cat mai real si pentru ca activitatea sa fie si mai placuta pentru copii, puteti picta vulcanul folosind acuarele.

Pregatirea eruptiei dureaza foarte putin. Daca folosesti o sticla de 0,5 litri, amesteca 300-350 ml de apa cu 100 ml de sapun lichid, doua linguri de bicarbonat de sodiu si putin colorant alimentar. Toarna solutia in interiorul vulcanului folosind o palnie.

Totul este acum pregatit pentru eruptie. Aduna toata familia in jurul vulcanului si turnati, pe rand, putin otet in interiorul vulcanului. “Magma” va erupe imediat.


Ultimele articole

Un comentariu la „Cum faci un vulcan care erupe”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s