Cum comunic cu un preadolescent?

Incepand din clasa a-V-a, copiii devin mai pretentiosi cu imbracamintea de scoala, vor sa se adapteze regulilor “gastii”, incep sa ia decizii si au opinii diferite de ale parintilor, care duc uneori la conflicte.

 Parintii nu stiu ce sa faca si se tem sa nu piarda controlul asupra copilului.

Interviu cu psiholog Diana Stanculeanu, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Adriana Titieni: Vom vorbi despre copiii putin mai mari, din clasele V-VIII, despre imbracaminte, gasca si optiunea pentru liceu, precum si despre impactul clasei a V-a si diversificarea profesorilor.

Diana Stanculeanu: Preadolescenta si adolescenta sunt subiecte dragi mie. Este o varsta dificila si o perioada dificila, pentru ca are dificultati diferite fata de varstele anterioare. A spus cineva odata o vorba inteleapta pe care am tinut-o minte: “ai copil mic, ai probleme mici, ai copil mare, ai probleme mari”. De multe ori te simti depasit de probleme, pentru ca, daca in fata unui copil mic putem sa comunicam mesajul si punctul de vedere, lucrurile incep sa stea diferit cand vorbim de preadolescenti si adolescenti, care incep sa aiba o minte a lor, decizii ale lor, criterii de a decide lucrurile, foarte personale, care nu intotdeauna sunt aceleasi cu ale adultilor din preajma si nu este rea-vointa. Chiar si atunci cand am multe conflicte pe zi cu copilul meu adolescent, nu este vorba de rea-vointa; din perspectiva psihologica, copilul meu isi creste autonomia personala si isi construieste identitatea de sine. Daca imi doresc un copil care sa devina un adult autonom, increzator, capabil sa ia decizii si responsabil pentru faptele lui, este foarte important sa respect diferenta de opinii. Nu este obligatoriu sa fim de acord cu ele, e important sa comunic si acest mesaj, dar nu anulandu-mi copilul, ca vointa, ca intelect, ca viziune asupra vietii, ca nu reusesc decat sa-l indepartez de mine, si parintii se tem de asta. Asa se mentine aceasta stare de tensiune intre parinte si preadolescent.

Adriana Titieni: Sa ne intoarcem la copilul de clasa a V-a..

Diana Stanculeanu: Este preadolescent, incepe sa aiba idei si opinii personale, ceea ce e un lucru foarte bun, si trece de la un examen de finalizare a clasei a IV-a, la clasa a V-a, unde schimbarile sunt mai mari. Un lucru foarte important: isi mentine colegii in general, si oricum, niste fete familiare pe culoarele scolii exista, si clasele speciale sunt facute din copiii cei mai buni, si se cunosc intre ei. Ce se schimba: se adauga o ora-doua in plus la orar, ceea ce poate sa fie putin dificil, cel putin in primul semestru; avem mai multi profesori, putem avea 10 – 11 figuri adulte noi, fiecare cu misiunea, viziunea si ideea ca materia pe care o preda e cea mai importanta. Ajung de foarte multe ori conflicte din aceasta cauza. Efortul de adaptare al copilului la stilul fiecarui profesor este mare, dar ca exeprienta si socializare este foarte bun, pentru ca ma forteaza de mine, ca si copil, in crestere, in plin avant de dezvoltare, sa ma adaptez, sa fac fata unor stiluri de viata diferite, lucruri care se intampla in viata oricand. Am prieteni cu stiluri diferite de a relationa, am doi parinti cu doua stiluri diferite, voi avea colegi si sefi diferiti, deci este o experienta nu usoara, dar benefica, si nu trebuie prezentata intr-un mod amenintator copiilor. Avantajul direct pe care il vad eu atunci cand ai mai multi profesori, este ca unii o sa-mi placa si macar unul o sa-mi devina mentor.
Pe masura ce copiii cresc, au nevoie nu doar de modele de comportament ci de modele de valoare umana. Este important sa se intample asta, mai ales la o disciplina fata de care copilul are o inclinatie.

Adriana Titieni: Da, insa la copilul de 10-11 ani lucrurile decurg cu totul altfel.

Diana Stanculeanu: Asa este, si de multe ori asta reprezinta o provocare pentru noi, pentru adulti. Nu te astepti sa te contrazica, nu te astepti sa stie atatea (copiii pot sti mai multe decat am stiut noi vreodata); ma refer la stiintele naturii, geografie si alte materii pe care noi le-am uitat. Vin si pun intrebari si se asteapta la raspunsuri de calitate. Atunci te taxeaza si vrei sau nu, se strica relatiile. Cel mai bine e sa-i spunem “nu stiu, hai sa cautam impreuna pe google, pe atlase si enciclopedii sau hai sa mergem impreuna la biblioteca”. E foarte important sa fiti autentici in relatia cu copilul. Nu incercati sa-l luati pe ocolite si sa-l aburiti, ca nu tine. Referitor la trecerea in clasa a-V-a, invatatoarea poate face un lucru foarte simplu, sa-i invite pe profesori sa tina cate o ora, inca din clasa a IV-a. De obicei, in semestrul al II-lea din clasa a IV-a deja se stie cine o sa prea dirigentia, cine o sa fie profesorul de matematica, de istorie si altele. Predarea clasei dirigintelui de catre doamna invatatoare trebuie sa fie un moment extrem de bine marcat.

Adriana Titieni: Eu cred ca problemele incep sa apara in comunitatea copilului. Exista in fiecare clasa sunt copii mai bogati si copii mai saraci. Primul impact pe care il observa copilul(pentru ca uniforma nu mai exista) este haina, imaginea: cum vin eu imbracat la scoala. De aici incep sa se nasca conflicte, pentru ca eu, Adriana Titieni consider ca un sarafan, un pantalon, jeansi si niste camasute sunt suficiente.

Diana Stanculeanu: Asta vroaim sa spun si eu. Sa mergem pe jeansi, pentru ca asta da o paleta coloristica decenta, ramanand in acelasi timp un element de cultura pop, cool, pe care copiii il valorizeaza. Si atunci pot sa impac si rigoarea scolii cu noutatea hainelor pentru generatia lor. Blugi are toata lumea si nu se vede ca sunt din outlet sau de la reducere, mai ieftini decat copiii mai bogati.

Adriana Titieni: Foarte adevarat. Dar parintele este presat de copilul lui sa cumpere diverse accesorii si haine de firma iar parintele nu isi poate permite. Copiii au ajuns sa se uite la eticheta bluzei celuilalt si sa rada de el pentru ca nu se imbraca de la firme scumpe.

Diana Stanculeanu: Cred ca trebuie sa ne reintoarcem la setul de valori si de educatie pe care eu le investesc in relatia cu copilul meu. Pentru ca daca eu, ca si parinte, valorizez destul de mult eticheta, atunci si copilul o va valoriza. Si e aproape sigur ca un copil care controleaza eticheta, brandurile hainelor colegilor lui, a vazut acasa lucrul acesta. Sa schimb convingerile altui copil, nu este in controlul meu. Ce este in controlul meu este sa cresc convingerile si lucrurile care conteaza in viata, pentru copilul meu. Hainele si felul in care ne imbracam si aratam reprezinta un aspect al vietii noastre, dar nu totul se rezuma la haine, nu este singurul aspect din viata noastra. Mai mult, un copil de clasa a V-a, de 13 ani, nu il place sau nu il simpatizeaza foarte tare pe un copil care vine sa-i controleze eticheta de la tricou. Este un exemplu banal, de la care eu, ca parinte, pot sa-mi construiesc o argumentatie solida, care sa aiba urmatoarea concluzie: nu haina da valoarea unei persoane. Daca un copil se imbraca cu haine de firma, nu inseamna ca imi place de copilul respectiv. Aceste lucruri se pot discuta si la sedintele cu parintii. Chiar daca scoala nu are uniforma, in momentul in care noi ca si colectivitate de parinti agream sa ne trimitem copiii la scoala imbracati intr-un anumit fel, ca de-aia exista riscul unor astfel de situatii, din nou lucrurile pot fi mentinute sub control.

Adriana Titieni: Sa trecem la etapa “gastii”. “Gasca” devine foarte importanta in aceasta perioada pentru pre- adolescent si adolescent?

Diana Stanculeanu: Da, este important sa fie validat si confirmat de gasca, nu doar de parinti. Acum putem avea norocul ca gasca copilului meu sa fie alcatuita intr-o foarte mare masura de colegii lui de la clasa. Daca am mentinut legatura cu invatatoarea si cu dirigintele si am mers la sedintele cu parintii, din nou lucrurile pot fi tinute sub control.

Adriana Titieni: Mai exista insa o situatie, pentru ca asa a luat-o razna societatea: copiii care invata sunt tratati drept fraieri. Exista grupul de copii care ii trateaza cu admiratie pe olimpici, si exista celalalt grup, de smecheri, care ii trateaza ca pe fraierii scolii pentru ca respecta profesorul, pentru ca invata si nu chiuleste. Sunt lucruri reale, pentru ca se chiuleste de la clasa a V-a si se fumeaza de la clasa a VI-a sau a VII-a. Exista cel putin un copil in scoala care are obiceiul de a imparti tigari, pentru ca se crede cool, nu stiu ce face mama respectivului copil, dar eu imi pot invata copilul sa nu accepte tigari.

Diana Stanculeanu: Categoric. Asa cum il invat sa nu accepte o tigara, asa pot sa-l invat si sa ignore un mesaj precum “tu esti fraier”. Copiii nostri olimpici sunt olimpici nu doar ca sa ne multumeasca pe noi, nu doar pentru ca le place matematica sau fizica; pentru ei reprezinta o sursa de valorizare personala foarte importanta. Greu poti sa renunti la o astfel de recompensa, doar ca sa ii faci pe plac smecherului din clasa. Acum smecherul din clasa mai are un adept sau doi, mai e o masa neutra, si avem topul clasei, alti copii foarte buni. Este foarte greu ca un smecher din clasa sa reuseasca sa perverteasca niste spirite bune care au investit mult in ceea ce fac. Atentie insa, copilul meu foarte bun se poate imprieteni cu smecherul clasei. Motivatiile pot fi diferite. Ma pot imprieteni ca sa-mi tin dusmanul aproape, sau pur si simplu il place. Aici trebuie un pic de control din partea parintelui, pentru ca nu pot sa ii interzic acest lucru, si daca o fac este insuficient si inutil pentru ca oricum ii este coleg de clasa si sta 6 ore acolo cu el, si atunci mai bine il invat sa filtreze mesajele de la smecherul clasei. Astfel poate intelege ca smecherul clasei transmite tot felul de mesaje negative pentru ca este singura modalitate de a iesi in evidenta.

Adriana Titieni: Ce poti sa-mi spui despre schimbarile hormonale?

Diana Stanculeanu: Copiii nostri trec prin niste schimbari destul de evidente si dure in aceasta perioada. Cred ca niciodata nu ni se schimba corpul in asa hal ca in perioada aceasta. Acest lucru in sine este responsabil de tot ce inseamna haosul si dificultatea preadolescentei si adolescentei, de la dificultatea de a tine in frau regulile, dificultatea de a dormi mult, si preocuparea pentru imagine. Si noua, daca ne-ar creste doua urechi, ne-am uita mai des in oglinda. Nu mai e vorba de eticheta, ci de faptul ca imaginea corporala incepe sa devina cea mai importanta latura a personalitatii noastre. Devin atent la corpul meu pentru ca devin si altii atenti la corpul meu si invers, implicit, pentru sexul opus. Este foarte firesc lucrul acesta pentru ca imaginea corporala, pubertate, inseamna si sexualitate. Invatam sa ne acceptam o alta parte a personalitatii noastre.

Adriana Titieni: Cum sa ii invatam pe copiii nostri sa se orienteze pentru o cariera, sa isi aleaga profesia, liceul?

Diana Stanculeanu: Primul pas ar fi sa aflam spre ce sunt orientati copiii, pentru a putea alege profilul liceului. Din nou invoc prezenta consilierului scolar in clasa a VII-a, care sa desfasoare acele activitati incat sa ii faca pe copii sa aleaga un drum corect, un traseu educational potrivit; nu vorbim inca de cariera. Copiii nostri nu sunt testati pe aptitudini. Sunt lucruri pe care copiii cu varsta de 14 ani ni le pot comunica. Problema este extrem de complexa si trebuie abordata intr-o alta meditatie.