Niciun copil nu se naste timid. Timiditatea nu se mosteneste, ci se invata, avand la baza lipsa de incredere in sine a copilului. Psihologul Mirela Horumba ne spune ce poate face un parinte pentru a-l „vindeca” pe copilul sau de timiditate.
Mirela Horumba: Din fericire lucrurile se pot schimba, dar parintele trebuie sa stie ca are nevoie de multa rabdare pentru a-i creste copilului increderea in sine si a-l face sa renunte astfel la timiditate. Desi este doar un copil, credintele lui sunt deja formate, adanc inradacinate, au devenit convingeri. El nici macar nu se gandeste sa-si asume un alt comportament, crezand de la bun inceput ca nu poate; asta pentru ca a avut niste feedbackuri ce l-au pus intr-o situatie care, in loc sa-i cultive increderea in el, i-au blocat-o.
Prin urmare, copilul ramane blocat in aceasta situatie, in aceasta zona de confort pentru el, unde el se simte ok si unde nu exista nimic ce ar putea sa-i produca o stare de frica de nou. Pentru ca aceasta frica este foarte mare, copilul va incerca sa o tina sub control asa cum poate el mai bine, evitand situatiile care ar putea sa i-o activeze.
Modelul parental este foarte important in invatarea timiditatii. Parintele trebuie sa fie onest si sa se intrebe daca el insusi o persoana care are incredere in ea si transmite copilului acest mesaj. Raspunsul la aceasta intrebare poate fi pozitiv, in unele cazuri, dar poate la fel de bine sa fie negativ. Chiar in situatiile in care parintele este o persoana cu o foarte mare incredere in ea, se poate ca cel mic sa fi fost la un moment dat intr-o retea sociala in care ceilalti membri i-au transmis mesaje care l-au descurajat si l-au marcat, facandu-l sa-si piarda increderea, iar parintele nu a stiut de aceste situatii si nu a avut cum sa intervina.
Daca e vorba de o astfel de situatie, parintele poate interveni si ulterior, creandu-I copilului ceea ce in psihologia moderna se numeste cercul virtuoz. Asta inseamna sa-i creezi copilului momente in care el sa-si asume fapte mici, astfel incat sa capete incet incet incredere in el insusi si validand aceasta incredere prin crearea de fapte din ce in ce mai mari, pe masura ce copilul incepe sa capete aceasta incredere.
Se intampla adesea in astfel de situatii ca parintele sa fie nerabdator si sa vrea sa vada rezultate cat mai repede, insa fara sa-si dea seama, aceasta nerabdare a sa pune o mare presiune asupra copilului si risca sa ramana fara rezultat, ba mai mult, ii poate spori copilului neincrederea in el. De aceea consider ca este important ca parintele sa reuseasca sa faca aceste schimbari in ritmul in care copilul le poate trai, si sa nu-l forteze cu prea multe contexte si actiuni menite sa-si sporeasca increderea, ci sa le creeze fiind foarte atent la pregatirea copilului pentru a si le asuma.
Adriana Titieni: Asa cum ai spus mai inainte, copilul si-a asumat deja convingerea despre el ca este timid, fie pentru ca nu are incredere in el, fie pentru ca parintii i-au tot spus “esti timid, esti timid” iar el si-a asumat eticheta si a devenit un copil timid. Mai exista o presiune si din partea scolii sau a gradinitei, cu profesori care interpreteaza timiditatea ca fiind nestiinta, profesori care cred ca daca un copil nu ridica mana inseamna ca nu si-a invatat lectia. Chiar daca un parinte incearca sa intervina pentru a-l ajuta pe copil sa aiba incredere in el, n-ar putea totusi copilul sa intampine aceste incercari opunand rezistenta? Exista metode prin care poti face un copil timid sa iasa din cochilia lui de timiditate si sa inceapa sa aiba incredere in sine, sa infloreasca si sa se dezvolte. Parintii trebuie sa inteleaga ca timiditatea este o piedica in dezvoltarea personalitatii si in folosirea capacitatilor pe care le are copilul.
Mirela Horumba: Ce trebuie sa intelegem e ca timiditatea nu se instaleaza dintr-odata, ci mai degraba in urma unui proces. De aceea, asa cum se instaleaza, asa se poate diminua, treptat. Nu trebuie sa ne asteptam insa la rezultate instantanee, la un copil care capata incredere in sine peste noapte. Totusi, principalul factoc modelator este parintele, pentru ca el are investirea afectiva din partea copilului si petrece (sau ar trebui) cel mai mult timp cu copilul.
Timiditatea nu este genetica, nu se mosteneste, ci se dobandeste, fie ca cel mic creste cu un model parental timid, fie ca parintele – din nestiinta si cu cele mai bune intentii – ii distruge increderea in sine, fie ca un alt adult care are o importanta majora pentru copil il eticheteaza ca “timid”. Vestea buna este ca timiditatea poate fi tratata, in primul rand cu ajutorul parintelui.
Inteviu cu psihologul Mirela Horumba, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii Meditatii pentru parinti
Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.
