Traiau odata, demult, intr-o familie foarte saraca, trei fete impreuna cu tatal lor. Mama murise cu ani in urma, bolnava fiind, iar tatal lucra din zori pana seara ca sa aiba mancare si lemne de foc pentru fetele sale.
Cu toate ca muncea din greu, adesea se intimpla sa vina acasa cu mana goala.
Intr-o seara geroasa de iarna, tatal se intoarse obosit si necajit, aducand doar citeva vreascuri pentru foc si patru cartofi pentru masa. Intrand in casa, le gasi pe cele trei fete zgribulite de frig, stand in jurul sobei reci.
Fetele, cum il vazura pe batranul lor tata, sarira in ajutorul lui, luara vreascurile si pusera de facura focul in soba. Tatal scoase cu bucurie din buzunarul hainei cei patru cartofi si zise fetelor:
– E o cina pe cinste, nu-i asa?
Fetele se apucara sa coaca cartofii in foc. Cand masa fu gata, batranul tata le zise:
– Stiti ce? Cartoful meu… as vrea sa-l duci tu, fata mea cea mare, babei din vale. Si sa iei si citeva vreascuri sa-i duci. E mare vijelie afara si e bolnava, saraca… cred ca nici n-a iesit azi din casa.
Fata cea mare se duse langa usa si incalta cizmele. Era singura pereche de cizme din casa, cu care mergeau cu randul, atat de saraca era acea familie! Si fata se incalta, puse pe ea o haina veche si gaurita, lua cartoful si niste vrescuri si iesi din casa.
Asa era in fiecare seara in casa lor saraca. Uneori, tatal mai gasea de lucru in satele vecine, la taiat de lemne sau la descarcat carute si mai aducea cite ceva de mancare. Intotdeauna insa, in saracia lor, se gandeau si la altii care erau mai saraci decat ei.
Fata cea mare porni prin crivatul noptii spre batrana bolnava, ca sa-i duca de mancare si lemne de foc. Mergea grabita la vale, fara sa se uite in jur. Cineva insa, din intuneric, o urmarea cu privirea. Alaturi de acesta era un magarus incarcat cu desagi pline.
Fata se intoarse repede de la batrana, cu gandul la caldurica sobei si la cartoful copt care o astepta. Intra in casa, isi scoase cizmele din picioare si le aseza cu grija linga soba, sa se usuce. Ca doar erau singurele lor incaltari. Apoi manca din cartoful copt si se aseza ghemuita in pat, sub patura roasa de vreme, langa surorile ei mai mici. Se culcara. Tatal se uita la ele inganduat, ofta, spuse o rugaciune si atipi si el.
Afara, cel care o urmarise pe fata ajunse in fata casei lor. Batranul, caci un batran era acela, lega magarusul de poarta casei, ca sa nu fuga, dupa care scoase din desaga trei saculeti. Apoi se apropie de fereastra casei, care se deschise singura, ca prin minune. Batranul lasa sa cada inauntru cei trei saculeti plini cu galbeni. Din cel de-al treilea saculet, un ban de aur se rostogoli pana in cizma pusa la uscat, langa soba.
Fetele tresarira in somn, dar nu se trezira.
[page]
Tatal insa deschise ochii si il vazu pe batran. Il recunoscu si abia reusi sa ingaime: “Eu te cunosc pe dumneata!… Am auzit atatea despre dumneata!… Esti Sfantul Nicolae!… El trebuie sa fii! Ai fost episcop, binecuvantat de Dumnezeu pentru marinimie si darnicie! Multumesc… multumesc pentru tot ce ne-ai daruit! Cum pot oare sa te rasplatesc?… Nu-ti pot oferi decat viata mea… pentru ca eu sunt un om iar tu esti un sfant!”
Sfantul Nicolae atunci ii raspunse: “Daruieste si tu la randul tau si vei fi rasplatit!”
Tatal fetelor ramase inmarmurit, uitandu-se dupa batranul care se indeparta, calare pe magarus. Mergea linistit spre locul in care traiesc Sfintii…
Si coboara de acolo, de Sus, pe pamant, in fiecare an, intr-o noapte, intre 5 si 6 decembrie, si face daruri… Si copiii stiu asta si isi pregatesc cizmulitele de cu seara pentru a primi darurile Mosului.
Iti multumim, Sfinte Nicolae!
Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. El a fost unul dintre episcopii Bisericii noastre: arhiepiscop al Mirei, o localitate din Asia Mica, el a trait in secolul IV, intr-o vreme tulburata pentru Biserica.
Iesita de sub prigoana, Biserica Crestina s-a extins cu mare repeziciune, dar din pacate acest lucru a avut si urmari negative. Invataturile ortodoxe au primit uneori adaugiri si interpretari gresite, date chiar de unii crestini zelosi, cum a fost Arie, fapt care a generat o apriga ruptura intre credinciosi si teologi.
Vazand atata tulburare intre supusii sai, imparatul Constantin cel Mare a poruncit ca invatatii si marii traitori crestini sa se adune in asa-numitele sinoade, in care sa lamureasca adevarata invatatura dumnezeiasca, asa cum a fost ea lasata de Mantuitor, nu rastalmacita de oameni. La primul sinod, cel de la Niceea, din anul 325, invatatura gresita a episcopului Arie a fost combatuta cu mult zel de catre Sfintii Parinti de atunci, intre care s-a numarat si Arhiepiscopul Nicolae. Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de sfasierea care se putea face in Biserica, viitorul Sfant i-a dat ereticului o palma zdravana, in plin sinod. Naucitul Arie n-a inteles insa nimic, iar Biserica a fost nevoita sa se lepede de el si de invatatura lui, condamnata prin hotarare sinodala.
De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in seara de 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o nuielusa in semn de avertisment.
Dar v-ati intrebat vreodata de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar? Ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului, inseamna ca Sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a inflorit crenguta. Incercati, dar, si vedeti si voi ce vrednicie ati avut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, masurata de marele ierarh Nicolae!
Fie ca noi insine sa ne indreptam intr-atat incat Sfantul Mare Ierarh Nicolae sa gaseasca de cuviinta sa ne mangaie mai mult si sa ne mustre mai putin. Voi cum simtiti ca ar face Sfantul acum, daca am fi fata in fata cu el?
Povestea lui Mos Nicolae:
[media=60]
Download
