Apa pe care o consumi

Tii cont de cata apa consumi pe zi? Stii cate beneficii contine doar un pahar cu apa atat pentru tine, cat si pentru micutul tau?

Auzi mereu cat de important este sa bei multa apa pe zi, mai ales pe timp de vara, cand avem nevoie sa ne hidratam. Stii ca apa este mai sanatoasa decat orice suc de la magazin. Dar de ce este asa de buna? Si cum iti poti convinge si copilasul de acest lucru?

Beneficiile apei:

  • Mentine fluidele din organism

Corpul uman este format din 60% apa. Functiile indeplinite de fluidele din organism includ digestia, circulatia sangelui, saliva, transportarea substantelor nutritive si pastrarea temperaturii.

  • Ajuta la slabire si controlul greutatii

In multe diete, apa este un element important in grija fata de calorii. Spre deosebire de sucuri sau alcool, apa nu contine grasimi, calorii, zahar.

  • Ofera energie muschilor

Cand faci efort fizic, este foarte important sa ramai hidratat(a). Celulele din corp, care nu primesc suficiente lichide, pot duce la atrofierea muschilor.

  • Hidrateaza pielea

Faptul ca bei apa iti ajuta si pielea. Tenul tau devine mai curat si chiar mai luminos. Bineinteles, aceste efecte nu apar imediat, ci este necesar sa mentii un stil de viata sanatos, in care apa este prezenta zilnic.

  • Ajuta digestia si rinichii

Lichidele din corp elimina toxinele. Pe masura ce bei mai multa apa, rinichii tai vor functiona mult mai bine, curatandu-ti organismul de substante nedorite.

De cata apa ai nevoie?

In fiecare zi, pierzi apa prin transpiratie, urina si chiar si prin respiratie. De aceea, este important sa iti alimentezi corpul cu suficienta apa. Specialistii recomanda ca barbatii sa bea in jur de 3 litri de apa pe zi, iar femeile 2,2 litri.

Pentru a te asigura ca bei suficienta apa pe zi, iti recomand sa ai mereu o sticla la tine. De asemenea, daca ai cum, seteaza o alarma speciala, care sa iti aduca aminte cand sa mai bei apa.

Cum faci apa mai „apetisanta” pentru cei mici

Cei mici sunt mereu atrasi de sucuri – au culori stridente, reclame vesele si ambalaje atractive. Cum faci pentru a-i convinge ca apa este, de fapt, alegerea corecta?

In primul rand, de fiecare data cand micutul tau spune ca ii este sete, asigura-te ca ai o sticla cu apa la indemana si ofera-i. Daca spune ca „nu ii e sete de apa”, ofera-i alternative sanatoase: lapte, suc de fructe, facut in casa, compot.

De asemenea, transforma bautul apei intr-o experienta distractiva. Cumpara cani haioase, arata-i cum sa bea cu paiul, cu lingurita, arata-i trucuri cu apa, pune putina lamaie sau portocala. Pentru juniori, toate aceste experiente sunt noi si amuzante.

Autor articol: Oana Anghel – Editor Web Itsy Bitsy

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s