Adolescenta este o perioada dificila in viata oricarei persoane. Schimbarile neuro-hormonale care transforma un copil intr-un adult influenteaza intreg comportamentul. Astfel, intre parinti si copii apar probleme de comunicare – ca si cand ati vorbi limbi diferite!
<Nu ne mai intelegem!>,
<Nu stiu ce sa ma mai fac cu copilul asta!>,
<Nu mai vorbim!>,
<Nu vrea decat sa stea in camera lui!>,
<Mananca doar prostii!>,
<Nu mai da pe acasa!>.
Acestea sunt probleme ale adolescentei, adica ale unei perioade oricum dificile din viata oricarui om.
In cei patru ani, creierul in schimbare este cel care le dicteaza sa adoarma tarziu si sa doarma mult. Tot schimbarile din creier le impun sa aiba preferinte clare pentru combinatiile dintre grasimi si dulciuri. Si toate lanturile de fast food cunosc aceste detalii!
Iar parintii percep nu doar problemele pe care le au copiii lor in mediul exterior, ci si problemele de comunicare care se accentueaza, respectiv adolescentii nu mai vor sa vorbeasca cu familia sau cred ca n-au cu cine sa vorbeasca sau cred ca manifestarile violente pot sa rezolve vreo problema.
Va asculta! Din uter!
Ca sa eviti relatiile incordate din timpul adolescentei, incearca sa vorbesti cu propriul copil de cand a aparut, adica din uter. Comunica-i cat de important este ca a aparut pe lume.
Si dupa nastere, vorbeste-i mereu, sa stie ca cineva vrea si e interesat sa comunice cu el, chiar daca nici nu are inca… dintisori.
Iar satisfacerea nevoilor fizice devine la fel de importanta ca si satisfacerea nevoii de afectiune. Nu te limita la a-l igieniza zilnic, ci, din nou, vorbeste-i!
Mama e mama, nu prietena mea!
Mai tarziu, copilul trebuie sa recunoasca autoritatea mamei, dar si a tatalui. Nu te transforma in „cel mai bun prieten”, pentru ca micutul are nevoie in primul rand de parinti!
La polul opus sta indisponibilitatea parintilor de a comunica. Alaturi de mediul familial haotic, aceasta situatie conduce la construirea unui copil introvertit sau a unui copil care va avea, ulterior in viata, adictii.
Atentie si la alte comportamente din familie:
<Ce ti-ai pus caciula asta? Nu vezi cum arati?>
<Ce ti-ai pus pantaloni galbeni? Unde ai vazut tu asa ceva?>
<Ce ti-a venit sa iti iei telefon cu desene animate?>
Acestea se numesc critici, iar critica excesiva conduce copilul spre situatia de a se victimiza, dar si spre aparitia unor probleme de sanatate care ascund tocmai critica din copilarie.
Asadar, stai de vorba real, ca de la egal la egal, si ascultati-va reciproc. Copilul nu este un om care face doar ce va gandesti tu ca ar trebui sa faca.
Este un om care ia decizii si are sentimente.
Respecta aceste doua coordonate si, in felul acesta, adolescenta va trece mai lin de ambele parti.
Care este relatia ta cu propriul tau copil? Povesteste-ne in rubrica de comentarii.
Autor: CENTRUL KINETOBEBE
