Adaptarea la scoala sau gradinita

Parintii unui copil care merge pentru prima data la scoala sau la gradinita trebuie sa sa astepte ca micutul lor sa aiba episoade de plans. Ei trebuie sa inteleaga, in acelasi timp, ca aceste reactii sunt normale, naturale si vor trece, insa reprezinta un moment foarte dificil de adaptare din viata copilului. Fiecare parinte isi poate ajuta copilul sa se adapteze usor la scoala sau la gradinita urmand sfaturile oferite de psihologul Delia Goia.

Interviu realizat cu psihologul Delia Goia in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”, realizata de Adriana Titieni.

A: Subiectul acesta ar trebui sa-i intereseze nu doar pe parintii copiilor care merg anul acesta pentru prima data la scoala sau la gradinita, pentru ca, de fapt, readaptarea copilului la noul program are loc in fiecare toamna. Ce ar trebui sa faca un parinte pentru ca micutul sau sa se adapteze usor gradinitei, sa nu aiba episoade de plans foarte dese, sa nu faca acele crize in care isi sustine cu tarie dorinta de nu merge la gradinita?

D: In primul rand, parintele unui copil care merge pentru prima data la gradinita trebuie sa accepte si sa inteleaga faptul ca este foarte posibil ca aceste crize sa apara. Ele sunt insa normale, naturale si vor trece, dar trebuie luate ca un moment foarte dificil de adaptare din viata copilului. Parintele nu trebuie sa se ingrijoreze nici daca aceste crize nu apar deloc, desi, chiar daca micutul nu face crize spectaculoase, tot va fi un moment dificil pentru el. Adaptarea copilului la gradinita dureaza, in general, doua, trei sau patru saptamani.
La noi, din nefericire, aceasta schimbare – mersul la gradinita – este destul de brusca, in sensul in care copilul este pur si simplu dus la gradinita pentru prima data si lasat acolo. In alte tari, in Norvegia, de exemplu, parintele obisnuieste sa mearga in prima zi cu copilul la gradi si sa stea acolo cu el trei ore, a doua zi petrece doar doua ore si tot asa. In aceasta situatie, trecerea se face treptat, iar crizele copilului sunt considerabil diminuate. Ori, la noi, e lasat la gradinita dintr-odata si e normal ca bietul copil sa faca mici crize, tinand cont de faptul ca pana atunci si-a petrecut viata numai cu mami sau cu tati si a ajuns acum intr-un mediu nou.

Mai este un lucru de care parintii pot tine cont. Unii poate nu au de unde sa stie, insa eu am lucrat intr-o gradinita si am observat la 99% dintre copii urmatorul lucru: cu cat mama este mai impresionata de plansetele copilului el plange mai mult; mama pleaca apoi (urmand sa planga, probabil, restul zilei respective), iar copilul intr-un minut, cel mult doua este foarte fericit, incepe sa se joace cu ceilalti copii si sa se comporte normal, insa cand isi revede mama, la sfarsitul programului, incepe sa planga la fel de spectaculos. Ce-i drept, e foarte greu ca mami sa creada educatoarea atunci cand aceasta ii spune ca micutului ei i-a fost foarte bine in ziua respectiva la gradinita, ea vazand ca l-a lasat si il ia plangand. Dar ce spune educatoare este cat se poate de adevarat. Copiii au schimbari de stari mult mai dese decat adultii si poate de aceea ne e greu sa intelegem si ne impresioneaza mai mult decat e cazul o criza de plans a copilului (care pentru el nu inseamna atat de mult ca pentru noi).

[page]

A: Ce e de facut, totusi, cand copilul de 3 ani incepe sa planga cand e lasat la gradinita?

D: Chiar daca incepe sau nu sa planga, mersul la gradinita este o schimbare majora, iar orice astfel de schimbare provoaca teama (chiar si noua, adultilor, ne provoaca teama schimbarile foarte mari). Fara a avea garantia ca va fi totul bine si ca putem diminua aceste reactii emotionale foarte intense, copilul trebuie pregatit, dar si parintele. Iar acest lucru se poate face mergand cu el la gradinita (inainte de a o incepe), intr-o vizita in care sa vada cladirea, copiii si jucariile. Parintele trebuie sa urmareasca sa ii creeze copilului o stare de asteptare pozitiva (sa-i spuna ce va fi bine si frumos la gradinita), sa-i prezinte lucrurile intr-o maniera pozitiva, pentru a nu-i da o stare de teama. Pentru ca sunt si parinti care isi sperie copiii cu gradinita, spunand, de exemplu, “lasa ca o sa ajungi tu la gradinita si o sa vezi ca acolo nu-ti merge asa cum iti merge cu mine..”.

A: Am auzit aceasta amenintare foarte des, iar mai grava decat cu gradinita este cea cu scoala. Inclusiv eu m-am trezit spunand “lasa ca vezi tu cand ajungi la scoala, unde nu trebuia sa intarzii, unde e cu trezitul la ora fixa..”.

D: E absolut natural sa-ti vina sa-i spui copilului lucrul acesta, dar cand te gandesti ca, de fapt, gradinita sau scoala reprezinta un mare necunoscut, tot ce pot ei sa construiasca prin necunoscutul acesta sunt niste asteptari reprezentate de ceea ce li se spune. In situatia aceasta, daca ceea ce li se spune e negativ, atunci ei la asta se vor gandi, iar in prima faza asta vor vedea cand vor ajunge pentru prima data la gradinita sau la scoala.

A: Sa presupunem ca cel mic nu are o reactie emotionala adversa la debutul gradinitei, merge o saptamana, doua fara niciun fel de probleme, dupa care incep crizele de genul “nu mai vreau sa merg la aceasta gradinita, nu-mi place doamna educatoare..”. Ce se intampla si ce pot face parintii atunci?

D: E o reactie oarecum tipica si aceasta – ca prima, a doua saptamana sa fie in regula, iar apoi sa apara reactiile emotionale. Aceasta se explica prin faptul ca la inceput copilul poate lua totul ca pe o joaca – un loc nou in care ne distram, ne jucam, ne simtim bine -, dar apoi isi da seama ca nu e ceva temporar, ci e ceva ce el face in fiecare zi. Copilul nu realizeaza lucrurile chiar in modul in care spun eu acum, dar cam asta se intampla in mintea lui. Asa se explica aceasta criza intarziata care e, de fapt, aceeasi ca la inceput, doar ca apare un pic mai tarziu. Si in aceasta situatie e de facut acelasi lucru – de insistat (fara agresivitate) asupra lucrurilor pozitive pe care le presupune mersul la gradinita.

De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca, in momentul in care e lasat la gradi, cu cat se prelungeste mai mult momentul in care copilul sta in bratele parintelui si plange, cu atat mai rau. Chiar daca poate parea sfasietor, e mult mai bine, atat pentru copil cat si pentru parinte, ca despartirea sa fie destul de ferma. Copilului trebuie sa i se spuna, de exemplu: “am ajuns la gradinita, acum trebuie sa merg la serviciu, o sa vin dupa tine dupa ce se termina“. Asta atrage atentia asupra altui lucru important pe care un parinte trebuie sa-l stie: copilul are nevoie sa ii fie create asteptari asupra viitorului apropiat, are nevoie de un mediu predictibil, sa stie ce i se intampla si ca lucrurile sa fie, in fiecare zi, cat de cat la fel; pentru ca, daca in fiecare zi e diferit, atunci copilul nu stie la ce sa se astepte, iar acest lucru ii provoaca teama si o stare de nesiguranta.

Pe langa aceste indicatii generale, trebuie tinut cont de faptul ca fiecare copil are particularitatile lui si trebuie ca parintele sa fie foarte atent la ce se intampla cu micutul lui, sa stie ce se intampla cu el in acea gradinita, cu ceilalti copii si cu educatoarea.

A: Hai sa vorbim si spre adaptarea la scoala. Pentru ca, totusi, clasa I, clasa a V-a, clasa a IX-a sunt clase de care eu imi amintesc ca le-am trait cu emotie. Chiar daca vorbim de copii care ajung la 15 ani, temerile si emotiile exista si la aceasta varsta, asa cum exista si pentru adulti in diferite situatii noi. Ce poate face un parinte pentru a-si sustine copilul care merge in clasa I, a V-a sau a IX-a?

D: Cuvantul cheie este “sustinere”, care nu difera foarte mult de ceea ce trebuie facut la gradinita, doar ca trebuie adaptata varstei copilului. Parintele trebuie sa ii creeze acestuia asteptari pozitive, sa il asculte si sa discute cu el despre temerile sale, dar fara a incerca sa i le demonteze imediat, pentru ca, de multe ori, copiii au nevoie sa vorbeasca despre aceste temeri pentru a si le explica lor, in primul rand. Iar atunci cand trebuie sa alunge temerile, parintele trebuie sa faca acest lucru incet, in timp si cu tact.

A: Cum poate un parinte sa-si pregateasca copilul pentru inceperea clasei I?

D: Ar fi foarte bine ca parintele sa faca vizite cu copilul la viitoare sa scoala, inainte de a incepe clasa I, tocmai pentru a crea acel mediu predictibil. Diferenta dintre scoala si gradinita i se poate parea copilului foarte mare, pentru ca, spre deosebire de gradinita, scoala are o cladire mult mai mare si este foarte impresionant pentru copil ca, dintr-o data, sa se afle intr-o astfel de cladire.
Parintele poate merge cu copilul in vizita la viitoarea scoala in timpul vacantei, cand cladirea este goala, dar se poate face o vizita si in timpul scolii, cand aceasta e plina de elevi. Sunt si gradinite, inclusiv de stat, care organizeaza vizite cu copiii la diverse scoli.
De asemenea, daca se stie din timp care va fi invatatoarea copilului, parintele il poate duce sa o cunoasca, sa vada cine este si cum arata. Copilului ii poate fi teama de ce il asteapta la scoala, dar cunoscand-o pe viitoarea invatatoare va vedea ca este o persoana draguta, amabila si poate va astepta apoi cu nerabdare inceperea scolii.
Parintele trebuie sa discute cu copilul despre ce inseamna sa mergi la scoala (materii interesante, orarul, pauzele..) si trebuie acordata o mare atentie lucrurilor de baza, cum ar fi programul de somn, alimentatia si mesele (mic dejun sanatos si consistent), precum si adaptarea lor la programul de scoala.

A: In timpul scolii, incepand din clasa I, intervin si temele. Pentru multi parinti stiu ca este foarte greu pentru a-l obisnui pe copil cu temele, pentru a stabili un program al avestora. Ce ii sfatuiesti pe parinti sa faca?

D: E dificil si trebuie multa rabdare, atat copilului cat si parintelui, pentru a face un obicei din facutul temelor (care nu este usor, ci reprezinta o munca). Iar obiceiurile nu se creeaza decat repetandu-le constant si obtinand satisfactii din repetarea lor. In momentul in care copilul vede ca daca isi face temele constant obtine satisfactii si ele sunt puse in evidenta de invatoare si de parinti, atunci va avea motivatia de a face in continuare acest lucru pe care, de altfel, nu si-ar dori sa-l faca din toata inima daca ar fi pus sa aleaga.