Studiile din America demonstreaza ca “majoritatea tinerilor intampina mari dificultati in intelegerea unui text ce depaseste nivelul gimnaziului, in a trage concluzii dincolo de faptele simple, in a urmari punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentatii ori in a-si prezenta propriile argumente.
Copiii nu pot intelege (patrunde semnificatia), nu-si pot aminti si aplica tot ceea ce au citit.”
Exista oare o legatura intre vizionarea TV si declinul abilitatii de a citi?
Maria Winn raspunde la aceasta intrebare aratand ca, intr-un studiu facut pe un grup de 500 de copii intre 9 si 10 ani, toti au declarat ca prefera sa se uite la televizor decat sa citeasca. Aceasta este, de fapt, situatia generala la nivelul tuturor societatilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionarii TV. Chiar si in Romania este usor de constatat ca nici copiii si nici tinerii crescuti cu TV nu mai citesc carti. “Televizorul este mai provocator, mai relaxant, nu pretinde niciun efort, spun copiii, si de aceea il prefera.” (Winn, 1996)
De altfel, obisnuinta de a citi a fost substituita cu vizionarea TV si pentru cei mai multi adulti. Diferenta dintre copii si adulti, in toate aceste tari, este semnificativa. “In America, 60% din populatie nu a citit nicio carte niciodata in viata, 80% dintre carti sunt citite de aproximativ 10% din populatie. Din tineri, 50% au afirmat ca citesc 4 minute pe zi sau mai putin; 30% – 2 minute pe zi sau mai putin; 10% deloc.” (In Jane M. Healy, Endangered Minds…, p. 25). Cu toate ca multi se uita astazi la televizor mai mult decat citesc carti, fata de tinerii crescuti in fata micului ecran au avantajul ca, atunci cand citesc o carte, inteleg din continutul acesteia cu mult mai mult decat pricep tinerii generatiei TV, parcurgand aceeasi carte. Deci nu este vorba de o lipsa de maturizare ideatica, ci de incapacitatea de a intelege sau a lega sensul cuvintelor in fraza.
Intr-un articol minutios documentat, publicat in revista Reading Reaserch Quaterly, doi cercetatori de la Universitatea Leyden din Olanda au selectat si sintetizat datele esentiale privind relatia dintre uitatul la televizor si citit, incluzand si informatiile obtinute din cateva tari sau regiuni unde televiziunea avea sa apara pentru prima oara.
Ei au identificat principalele mecanisme prin care televiziunea submineaza lectura:
– televiziunea anuleaza satisfactia pe care o produce lectura, inlocuind-o cu placerea facila a micului ecran, si astfel inhiba dezvoltarea abilitatilor necesare citirii;
– vizionarea solicita un efort mental inferior celui cerut de lectura, ceea ce-l va face pe copil sa gaseasca cititul ca fiind prea dificil;
– dependenta de televizor micsoreaza timpul pe care copiii sunt dispusi sa-l petreaca spre a gasi raspunsul la problemele pe care trebuie sa le rezolve si, ca atare, ingreuneaza sau descurajaza desfa-surarea unei activitati precum cititul. Aceasta activitate necesita ragaz pentru reflectie, rabdare si tenacitate in decodarea semnificatiilor” (Healy, 1990)
Televizorul, arata M.Winn, presupune o experienta complet diferita de cea a lecturii. In ce fel?
[page]
1) Lectura arata imaginatia care trebuie sa construiasca, sa-si imagineze intelesul cuvintelor, al lucrurilor citite. Televizorul insa blocheaza procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata (deja formate). (Winn,1996)
2) Lectura presupune un ritm mai incet sau mai rapid, in functie de capacitatea de intelegere a textului (cat de rapid), in timp ce televiziunea, impunand un ritm foarte rapid, cel al derularii imaginilor, depaseste capacitatea omului de a procesa informatia.
3) Cititul inseamna concentrarea mintii, dezvoltarea atentiei, iar televizorul, dimpotriva, sustine o atitudine pasiva, nefiind dirijata de interior, ci captivata prin stimuli externi.
Cercetarile arata, de asemenea, ca in cazul in care o primesc de la televizor, copiii proceseaza informatia in mod diferit decat atunci cand o lectureaza: ”Cei care au vazut povestea la televizor au descris efectele vizuale si actiunea personajelor, in timp ce grupul care a lecturat povestea a descris mai mult dialogul povestirii si a dat mai multe informatii despre continutul textului si despre personaje.” (Healy, 1990).
Obisnuiti cu televizorul, copiii asteapta ca lectura sa le puna la dispozitie (sa aduca cu sine) si imaginile, ca intelesurile sa fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant si pasiv, ca ritmul in care se primesc infomatiile sa fie rapid, caci altfel isi pierd rabdarea. Daca asteptarile le sunt inselate prin confruntarea cu o experienta cu totul diferita, atunci se plictisesc, incep sa se gandeasca la altceva sau pur si simplu citesc alunecand peste litere si cuvinte, fara sa priceapa intelesul.
Prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia ca structura corticala a celor care au crescut cu televizorul va defavoriza in mod decisiv capacitatea de a citi. In acest sens, dr. M. Russel Harter, un cunoscut cercetator al relatiei dintre lectura si dezvoltarea creierului de la Universitatea din Carolina de Nord, subliniaza: “Daca o anumita parte a cortexului este disponibila lecturii, iar aceasta parte nu serveste functiei cititului, mai cu seama in perioada copilariei, atunci poate avea loc o reorganizare care permite unei alte functii sa devina mai dezvoltate”. (Ibidem, p. 209)
Asadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astazi nu se datoreaza atat indispozitiei pe care ei ar arata-o fata de o activitate care cere un efort mai mare decat vizionarea TV, cat mai cu seama unei nedezvoltari normale a cortexului, fenomen care ingreuneaza intelegerea si insusirea lucrurilor citite.
Proportional cu timpul acordat vizionarii TV, scade capacitatea de a adanci intelesurile ascunse dincolo de randurile parcurse. Pentru omul societatii tehnologiei video, cartea se pare ca va fi un obiectiv tot mai indepartat, un lucru plicticos, fiindca nu mai poate citi, urmari si intelege.
(preluare din cartea „Efectele micului ecran asupra mintii copilului” de Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu si Andrei Dragulinescu)
