Mama e singura competenta sa-i poarte bebelusului de grija, sa-l iubeasca, sa-l ingrijeasca si sa-l faca sa se simta intr-un nou “invelis” imediat dupa venirea sa pe lume.
Moasa Irina Popescu ne vorbeste despre cum ar trebui sa se desfasoare primele clipe de viata ale copilului si despre cat de importanta este relatia sa cu mama.
Interviu cu Irina Popescu, moasa, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”
Adriana Titieni: Cat de importante sunt primele clipe ale copilului si cum ar fi normal sa se procedeze?
Irina Popescu: As vrea sa incep cu primele zile ale copilului in maternitate, pentru ca eu cred ca avem niste probleme mari cu rutina din maternitatile romanesti. Poate fi vorba de doua, trei, cinci zile, cat sta fiecare mama in maternitate. De exemplu, dupa cezariana se sta mai mult in spital, iar in aceste situatii e nevoie de mai multa “munca” pentru a re-conecta mama la copil, pentru ca ea e imobila dupa nastere, este inca sub efetul anestezicului, nu se poate misca minim 10 ore.
Adriana Titieni: Ce facem cu copilul nou-nascut?
Irina Popescu: Ideal ar fi ca nou-nascutul sa fie primit pe burtica sau pieptul mamei lui, care reprezinta cel mai bun incubator si masa de incalzit. Cordonul ombilical ar trebui sa pulseze in continuare, nu sa fie sectionat in secunda imediat urmatoare nasterii.
Adriana Titieni: De ce?
Irina Popescu: Pentru ca cel mic are nevoie in continuare sa respire prin ambele parti, pentru ca cea mai grea adaptare a copilului la mediul aerian este adaptarea respiratorie. De aceea ar fi bine sa nu scoatem un copil la 37 de saptamani prin cezariana sau sa declansam nasterea la 40 de saptamani cand poate copilul se naste la 41 sau 42 de saptamani. Pana la 42 de saptamani sarcina e in normalitate, este timpul copilului si nu ar trebui sa i se ia.
Revenind, copilul are nevoie ca in primele momente sa primeasca oxigen prin ambele parti – si pe nas si prin ombilic –, pentru ca respiratia pulmonara sa se instaleze treptat, sa nu fortam plamanii nou-nascutului, care contin inca lichid amniotic. In acest sens, canalul de nastere ajuta foarte mult la “stoarcerea” plamanilor de lichidul amniotic si apoi are loc extensia cutiei toracice, care umple incet-incet plamanii cu aer. Este fascinant cum nasterea naturala ofera cele mai sanatoase si firesti mecanisme de adaptare, a mamei la nastere si a copilului la noul mediu.
A fi pro nastere naturala nu reprezinta o reintoarcere la preistorie, ci de a beneficia de studiile noi care ne arata care este cea mai buna cale pentru mama si pentru copil, de a ne folosi de toata stiinta si tehnologie pe care le avem pentru a le fi cat mai bine celor doi. Sunt o multime de studii corelate care ne arata ca cel mai bine pentru mama si copil este nasterea naturala, asigurarea contactului intre mama si copil dupa nastere, lasarea cordonului sa pulseze macar 5 minunte dupa nastere.
Pus imediat pe abdomenul sau pieptul mamei, copilul nou-nascut se “catara” spre piept (“breast crawl”), avand un reflex de supt dat de instinctul de supravietuire. El e ghidat de mirosul sanului – mama secreta un miros specific care ii da “traseul”, iar inima si respiratia mamei sunt lucruri pe care el le cunoaste. Practic, abdomenul si sanul mamei reprezinta singurul loc unde noul-nascut se simte in siguranta.
E important sa stim ca nou-nascutul se ataseaza la san in circa 20-30 de minute de la nastere, in cazul unei nasteri nemedicalizate, fara anestezie, si in aproximativ o ora in cazul unei nasteri medicalizate (copilul este mai amortit, mai putin alert si tonic). Privat de aceasta atasare, copilul pierde reflexul de atasare corecta la san, primeste si un biberon sau glucoza, iar apoi mamei ii va fi foarte greu sa-l ataseze la san. E vorba aici de un reflex de supt perturbat si memoria ultimului supt, iar daca ultimul supt a venit cu biberonul, copilul va astepta acel biberon. De aceea, daca e nevoie de complementare, hranirea se va face cu lingurita sau cu seringa, nu cu biberonul (maternitatile baby-friendy, de exemplu, nu au voie sa fie dotate cu biberoane).
Lucrurile oricum s-ar desfasura mult mai usor intr-o maternitate daca mama e cu bebelusul ei in acelasi salon. Mamei trebuie sa i se faca doar un mic instructaj (sa i se spuna cateva cuvinte despre cum sa-l puna pe cel mic la san, cum sa-l schimbe) si sa fie incurajata sa-si ia copilul in brate, sa se obisnuiasca cu el si sa capete astfel incredere in fortele ei si in capacitatea ei de a avea grija de copil. De asemenea, si tatal ar trebui incurajat sa faca aceste lucruri – sa-si ia copilul in brate, sa-l schimbe, pentru a scapa de teama de a-i face ceva rau.
Adriana Titieni: Povesteste-ne despre depresiile care pot aparea la mame pentru ca, dupa nastere, copilul e tinut departe de ea, nu l-a tinut la san imediat dupa nastere.
Irina Popescu: In aceste situatii mama se simte incapabila, incompententa, pentru ca ea are nevoie sa simta ca e mama si e important sa nu primeasca mesajele negative care vin asupra ei in aceasta perioada.
Mama copilului e singura competenta sa-i poarte bebelusului de grija, sa-l iubeasca, sa-l ingrijeasca, sa-l faca sa se simta intr-un nou “invelis”. Nevoile emotionale ale noului-nascut sunt la fel de reale, valide ai importante ca si cele fizice, nu exista rasfat in aceasta perioada. Daca bebelusul este validat din punct de vedere psihoemotional, atunci el va plange mai putin, va avea mai putine probleme vizice, pentru ca nu vom mai avea somatizari pentru nevoile sale emotionale neimplinite.
Mi s-a reprosat ca vorbind despre aceste lucruri vin cu misticisme. Ce misticism exista in a recunoaste ca avem hormoni care guverneaza atat partea fizica, cat si partea psihica? Orice endocrinolog, orice psiholog stie aceste lucruri.
Din pacate, din nu stiu ce motiv, partea medicala a nasterii e vazuta doar ca ceva fizic. Vestea buna e ca asistam, in zilele noastre, la o intoarcere foarte mare catre natural, catre bio si eco, si cred ca asta e valabil si pentru viitoarele mamici, care vor sti ce sa ceara pentru copiii lor. Eu am foarte mare incredere in puterea femeilor de a cere ce e mai bine.
