Spalatul pe dinti in mod corect

Chiar din momentul in care ii apar primii dintisori, incepem spalatul pe dinti. Cum iti inveti micutul sa faca asta in mod corect?

Inainte sa ii dea dintisorii, pentru a mentine o igiena bucala adecvata, infasoara o compresa sterila pe deget (se gasesc la farmacie), pe care o imbibi in putina apa, si sterge-i delicat gingiile copilului dupa fiecare masa, dupa fiecare supt.

Atunci cand apar primii dinti, cumpara-i copilului tau o periuta de dinti adaptata varstei sale (intre 6 si 24 de luni, intre 2 si 4 ani, etc.), sau chiar o periuta de dinti electrica, special conceputa pentru cei mici. (Periuta electrica ajuta la spalatul pe dinti al micutilor si ofera o curatare mai buna, deoarece copilul mic nu va reusi sa isi coordoneze bine miscarile si sa efectueze un periaj corect.)

Pasta de dinti este bine sa fie folosita incepand cu varsta de 2-3 ani, cand copilul invata sa scuipe. Atentie la ce alegi, in functie de cantitatea de fluor pe care o contine! In cazul in care copilul ia suplimente de fluor, este de preferat sa gasesti o pasta de dinti fara fluor.

Spalatul pe dinti in mod corect va fi un proces mai dificil la inceput, de aceea este nevoie sa iti supraveghezi copilasul. Iata cateva sfaturi:

  • Periajul corect reprezinta un complex de miscari, in care cea mai importanta este miscarea verticala, de scoatere a mancarii dintre dinti, dinspre gingie inspre marginea libera a dintelui. Se efectueaza atat pe interiorul, cat si pe exteriorul dintilor. O alta miscare recomandata este miscarea circulara pe fetele exterioare ale dintilor si cea orizontala, de du-te vino, pe suprafata dintilor.
  • Toate aceste miscari trebuie sa fie repetate de mai multe ori, din cauza faptului ca un copil isi coordoneaza bine miscarile abia in jurul varstei de 6-7 ani, pana atunci miscarile lui fiind nesigure.
  • E preferabil ca in momentul in care se schimba zona de periat, sa se intoarca cu periuta un pic peste zona pe care s-a periat inainte, adica prin suprapunere: zone, zone, zone.
  • Spalatul pe dinti ar trebui sa dureze cam 2-3 minute. Poti face din asta ceva amuzant, cantand o melodie sau folosind o clepsidra.
  • Copilul trebuie sa se spele pe dinti macar de doua ori pe zi, dimineata si seara, iar seara obligatoriu, indiferent de ce s-ar intampla.

Copilul tau a invatat sa se spele pe dinti corect?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

sursa foto: freedigitalphotos.net


2 comentarii la „Spalatul pe dinti in mod corect”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s