Sunt multe lucruri care afecteaza viata copiilor nostri insa noi, parintii, trebuie sa stim sa-i protejam. Televizorul, calculatorul, „modelele” promovate in mass media pot schimba comportamentele copiilor. Ce trebuie sa facem incat sa evitam preluarea comportamentelor negative, de catre copiii nostri? Psihologul Cristina Negut ne prezinta cateva solutii.
Interviu realizat cu psihologul Cristina Negut, in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”
realizata de Adriana Titieni
A: Care sunt lucrurile care afecteaza viata copiilor nostri?
I: Exista multe lucruri care afecteaza viata copiilor nostri insa voi incerca sa aduc in fata parintilor cateva idei extrase din nevoile emergente ale copiilor. Pentru mine a fost o mare bucurie sa aflu ca putem identifica directii limpezi care afecteaza major viata copiilor si o transforma intr-un fel in care noi, parintii, putem interveni activ, frumos si constructiv.
A: Pentru ca lucram pe exemple, iti voi povesti urmatoarea situatie: copilul meu s-a intors de la scoala vesel si fara nici un fel de problema, chiar foarte fericit si nu am intuit ca in spatele fericirii respective statea totusi un sambure de necaz. El poate ca in clipa in care s-a intors de la scoala nici nu-si mai amintea ce-l necajise. Ceva din fiinta mea a detectat ca exista o nevoie neimplinita, desi toate lucrurile decurgeau normal. L-am intrebat daca vrea sa ne uitam impreuna la un film. A fost de acord iar dupa 10 minute a inceput sa planga in hohote. Mi-a spus ca este trist pentru ca invatatoarea nu-i va citi compunerea la banchet deoarece el o uitase acasa. Acest lucru il macina si eu am incercat sa-i dau o solutie: sa-si ia compunerea la banchet si cand ajunge acolo o va arata doamnei invatatoare si sigur il va lasa sa o citeasca. Copilul s-a luminat brusc si mi-am dat seama ca in sufletul oamenilor se ascund foarte multe lucruri la care de foarte putine ori ajungem. Noi suntem invatati sa mascam, sa uitam poate pe moment ceea ce ne framanta.
I: Eu cred ca i-ai implinit nevoia de a fi ascultat, pentru ca in copil erau atat de coerent asezate: cauza, efectul, emotia si gandul. Pentru mine acest lucru inseamna ca avea nevoie de un loc, un spatiu sigur in care sa le poata exprima. A da prilej copiilor sa fie ascultati este una dintre solutii, este poate cea mai la indemana solutie pe care o avem. Avem nevoie sa ne intalnim, sa fim unul langa celalalt si sa spunem ce ni s-a intamplat.
Virtualul se lupta foarte mult cu realul in viata copiilor si ei nu reusesc sa faca aceasta diferenta pentru ca imaginarul lor este foarte bogat. In loc sa spunem: „Iar te uiti la tv”, „Iar stai la computer”, ar trebui sa-i ghidam sa se uite la Discovery Channel sau Animal Planet.
A doua mare problema ar fi faptul ca totul este precoce pentru copii, totul se intampla prea devreme. Nu au capacitatea sa filtreze, sa sorteze, sa integreze informatiile si asta pentru ei poate deveni motiv de bravada: „Uite cate stiu, cate informatii am, dar nu stiu ce sa fac cu ele si nu stiu la ce-mi folosesc in viata mea de zi cu zi. Nu imi folosesc dar o sa caut un prilej sa folosesc toate lucrurile astea pe care le stiu si poate nu voi gasi cel mai minunat prilej sau cea mai frumoasa forma de a exprima lucrurile astea, poate voi deveni agresiv si atunci nu voi fi placut si incep sa ma izolez”. Copiii au foarte multe informatii la indemana, dar cine ii ajuta sa le aseze, sa le puna acolo unde le este locul si sa le imbine?
A: Copilaria noastra inocenta a durat mult mai mult si cred ca sanatos psihologic e asa cum a fost in copilaria noastra si nu cum se intampla in momentul de fata.
I: Asa este, si nu numai noi doua credem asta. Acest lucru ne da voie sa ne ascultam propria crestere in liniste, si nu bombardati de lucruri, evenimente, ganduri, informatii care nu-si au locul in viata noastra.
Este foarte important sa-i ajutam pe copii sa fie mai aproape de natura, asta ar mai fi o solutie. Eu am avut o revelatie umbland in natura si ascultand pur si simplu tacerea. La inceput m-am speriat pentru ca era atata zumzet in capul meu si aveam atatea planificate si ma gandeam cum pot eu sa ascult natura, cand aveam atatea de facut. Primul meu mare pas a fost sa-mi fac liniste in propriul meu cap: e fascinant sa realizezi cat de putine lucruri sunt real importante pentru tine si cate alte lucruri purtam cu noi ca fiind esentiale, importante si urgente si ele ar putea foarte bine sa fie amanate, iar o calatorie cu copiii in natura ne invata ce este cu adevarat esential. Daca ei sunt acompaniati in natura, ei stiu sa aleaga esentialul, insa trebuie sa-i ajuti sa treaca peste plictiseala: „Cat mai ascultam vrabiutele?” sau „Am vazut destui copaci, acum ce facem?”
Marea provocare pentru mine a fost sa-l fac sa nu mai creada ca suprastimularea simturilor lor este sansa de a te simti viu.
A: Indiferent ca recunoastem sau nu, noi suntem in permanenta conexiune cu natura. Am descoperit unul dintre locurile frumoase din Romania, un loc in care copiii se deplaseaza de la un copac la altul cu lianele, o padure fara PET-uri, hartie sau mucuri de tigari, un loc minunat, cu trasee pe diferite varste.
I: Cred ca e important ca un copil sa incerce sa simta natura cu mainile lui, cu urechile lui, cu ochii lui, sa o inteleaga astfel incat sa-si poata raspunde la intrebarile care-i zumzaie prin cap.
Nu sunt de acord insa cu modelele si valorile contemporane.
Vrem sau nu, daca o fiinta este promovata zilnic, actiunile ei mai mult sau mai putin importante sunt regasite in nenumarate ziare si devine model. Nu e un model care-mi doresc a fi urmat pentru ca din pacate, aceste modele au adus astfel in fata copiilor nevoia de a spune: „nu are rost sa invat” sau „munca e ceva greu si complicat, stiu eu pe unii care nu au muncit prea tare si care nu sunt prea destepti, uite sunt peste tot”. Solutia ar fi sa venim noi, parintii, cu niste modele si valori in acord cu modelele si valorile noastre si in loc sa incriminam ceea ce exista, sa propunem valori si modele reale, cu care suntem de acord.
