Scoala parintilor
Pedeapsa si sanctiune

Copilul cuminte este idealul oricarui parinte. Dar cum sa-l disciplinam fara sa il ranim? Ce se intampla daca am pedespit fara discernamant? Cum se manifesta emotiile nerezolvate la copii si, ulterior, la adulti?

Psihologul Claudia Jimeno ne raspunde la cateva dintre aceste intrebari.
A:Ce este o pedeapsa?
I:Pedeapsa apare in viata copilului fara ca acesta sa se astepte. Spre exemplu, copilul se joaca, vrea sa vada cum arata papusa pe dinauntru, o dezmembreaza pentru a vedea daca seamana cu noi. Parintele vede asta si devine agresiv, se enerveaza si apare pedeapsa : ”Du-te in camera ta, nu-ti mai cumpar niciodata nimic”. Atunci copilul nu mai intelege daca ceea ce simte este corect sau nu si de ce a venit aceasta pedeapsa.
A:In cazul in care un copil, din pura curiozitate, nu din rautate, strica o jucarie, cum ar trebui sa reactionam ? Trebuie sa intelegem curiozitatea lui, dar trebuie sa-i atragem si atentia asupra faptului ca nu trebuie sa distruga pentru a putea vedea din ce este construita o jucarie. Cum ar trebui sa reactionam?
I:Ideea este ca acel copil vrea sa afle ceva sau pur si simplu nu-i place acea masinuta si o desface pentru a-i procura parintii alta. Trebuie sa vorbim cu el, nu trebuie sa ne enervam, nu trebuie sa-l etichetam, sa-i spunem : ”Tot faci timpul asa , tot timpul strici, rupi, distrugi”.

Ar trebui sa observam ceea ce a facut, sa-i spunem ce simtit noi vis-a-vis de comportamentul lui si sa-l intrebam : “Tu de fapt ce vroiai atunci cand ai scos capul la papusa sau roata de la masinuta, care a fost intentia ta”? Si el o sa zica: ”Pai, vroiam sa vad daca are inima,
sau daca are motor”. Ascultandu-l, iti dai seama ca acest copil nu a avut nici o intentie rea, pur si simplu a vrut sa descopere si nu a gasit alta modalitate. In acest fel, se pot gasi alte modalitati: ”Mergem atunci la muzeul x sau y”, sau “Hai sa-ti arat pe internet cum arata corpul
uman” si astfel ii satisfacem curiozitatea, gasim modalitati alternative prin care copilul sa-si satisfaca curiozitatea fara sa distruga.
Copilul trebuie ajutat de parinte sa spuna in cuvinte de ce a facut acest lucru; parintele isi exprima emotiile fata de acel comportament, si nu fata de copil. Si atunci ii putem spune : “eu nu sunt de acord si nu autorizez sa-ti strici jucariile, vreau sa te invat sa ai grija de lucrurile tale”. Deci data viitoare copilul stie ca daca o sa mai faca acest lucru, o sa fie sanctionat, poate sa-si asume responsabilitatea si va sti ca orice va face de acum incolo, va avea o consecinta. Sanctiunile trebuie date in momente de calm, nu in acele momente de nervi.

A:Nu stiu daca intotdeauna parintele poate sa-si pastreze calmul, sa fie linistit si sa puna in pagina situatia asa cum ar trebui, fara a rani acel copil si fara sa se simta vinovat ca a spus nu stiu ce trasnaie.
I:In primul rand, atunci cand un parinte are o astfel de reactie, este un semn ca ex-copilul din el s-a trezit cu o suferinta. Probabil copilul lui a facut ceva si acel compartament atinge acel ex-copil din parintele respectiv si se trezeste cu toate suferintele de atunci si apare reactia respectiva.

A:Deci pana la urma reactiile noastre de frustare, de furie sunt reactiile copilului din noi si apar in situatiile cele mai delicate. Cand avem de-a face cu un comportament care ne displace, trebuie sa ne descarcam nervii fara a fi vazuti de copil si apoi putem vorbi in liniste cu copilul, putem sa stabilim sanctiunea care trebuie sa fie raportata la acel comportament. Si in principiu, sanctiunea trebuie sa aiba legatura exact cu ceea ce face copilul.
I:Da, trebuie sa fie in concordanta cu fapta copilului. Este vorba de autoritatea de parinte: ”nu te autorizez sa mananci ciocolata pana cand nu mananci felul intai”, pe care foarte putini parinti si-o asuma.
A:Ce riscuri aduce pedeapsa?
I:Pentru ca pedeapsa vine fara sa fie asteptata de catre copil, ea creeaza o situatie neincheiata, sau daca se repeta pedeapsa, poate sa creeze o rana afectiva care sa se mentina deschisa pana cand copilul va fi capabil sa o vindece. Deci de foarte multe ori ajungem la 30-40 de ani cu rani deschise si de abia atunci aflam cum se pot incheia situatiile din trecut sau atunci le vindecam. Daca eu, copilul, zic: ”Uite, am desfacut masinuta si nu are motor”, ma astept ca mama sa fie surprinsa si sa zica : ”Uite ce mare descoperire !” sau sa primesc o explicatie. Dar apare pedeapsa si este contrar asteptarilor copilului. Si atunci mai tarziu, cand aceasta situatie neincheiata se va reactiva in viata de adult, se va repeta intr-o alta forma. Se va reactiva acea
situatie deoarece acel ex-copil din mine sa poata sa se exprime, sa inteleaga si sa incheie acea situatie.

A:Deci vestea buna este ca prin metoda Espere se pot incheia in mod simbolic situatiile neincheiate din viata noastra, momentele in care am fost pedepsiti pe nedrept sau in care am fost pedepsiti pe drept, dar noi nu am inteles care a fost lucrul gresit pe care l-am facut pentru ca
noi nu vroiam decat sa descoperim anumite lucruri. Are legatura cu aceste pedepse faptul ca incepem sa ascundem, sa mintim?