9 motive pentru care ai nevoie de joaca in viata

Uneori, mi se pare ca suntem prea ocupati sa ne mai amintim de ce este joaca este o activitate de care avem nevoie zilnic. Hai sa facem o recapitulare!

Sunt sigura ca sunt seri in care te intorci acasa de la serviciu, frant/a de oboseala, si simti ca, pur si simplu, nu iti mai arde de joaca. Paradoxal, pana si strigatele de bucurie, ale copilului pe care il iubesti atat de mult si care este incantat ca (in sfarsit) ai ajuns acasa, ti se par enervante, in acele zile. Si tot ce ai vrea sa faci ar fi sa te duci la culcare, fara sa mai interactionezi cu nimeni.

Da, exista astfel de zile si cu totii trecem prin ele. Dar, indiferent de ce fel de zi ai avut, copilul abia asteapta sa petreaca timp de calitate cu tine, in familie, sa iti povesteasca ce a mai facut, ce a mai vazut si, mai ales, sa se joace cu tine.

Si aminteste-ti ca si tu erai la fel cand erai copil. Joaca nu era pentru tine un scop sau o activitate pe care trebuia sa ti-o programezi. Era ceva ce venea de la sine.

Dar acum, parca punem in balanta fiecare activitate, din fiecare minut. Ce beneficii imi aduce? Cat timp pot sa ii acord? Ce altceva mai am de facut?

In alte cuvinte, se pare ca am uitat de ce sa ne jucam. De aceea, iata 9 motive care sa iti dea un plus de pofta de joaca in fiecare zi, chiar si atunci cand te simti lipsit/a de energie. Si nu uita, petrece minimum o ora de calitate pe zi impreuna cu copilul tau, in care sa ii oferi toata atentia ta.

  • Joaca iti imbunatateste starea de spirit

Studiile arata ca, atunci cand ne jucam, intram in contact cu emotii constructive, cum ar fi curiozitatea si creativitatea, optimismul si chiar si dragostea.

  • Joaca iti dezvolta perseverenta

Sa rezolvi un puzzle. Sa faci un concurs de cine aduna cele mai multe ghinde. Sa gasesti pe toata lumea la „De-a v-ati ascunselea”. Toate acestea tin de perseverenta si de rabdare. Si sunt multe jocuri care iti vor testa aceasta abilitate.

De exemplu, cand eram eu mica, tin minte ca, in parcul in care ma jucam eu, era un stejar imens (nu era impresia unei copile, ci chiar e foarte mare acel copac). Dovada de curaj in grupul meu de copii era sa te cateri in acel stejar. Si imi aduc aminte cat de mult mi-a luat pana sa urc pe acea prima craca si cat de fericita am fost apoi. (Desi, cred ca parintii mei simteau mai degraba un nod in gat decat fericire, in acel moment.)

  • Joaca iti da un sentiment de aventura

Povestea cu stejarul se potriveste foarte bine si aici. Dar sa o transpunem putin la varsta adulta. Intre serviciu, facturi, treburi casnice si rolul de parinte, parca nu prea mai e loc si de aventura. Desigur, cresterea copilului este o aventura in sine, dar eu ma refeream la ceva mai apropiat de Indiana Jones.

Dar, daca planuiesti o vanatoare de comori in familie sau chiar daca dai cu zarul la Piticot si te temi sa nu pici pe casuta care te intoarce la start, joaca te ajuta sa recapeti acel sentiment aventuros.

  • Joaca iti da o scuza de a face pe bufonul

Uneori, ne luam prea in serios. Dar, cand imbracam alt rol fata de cel de parinte sau fata de cel de angajat, putem sa ne mai eliberam de atata seriozitate si sa ne strambam, sa ne pitigaim vocea,  sa stam in maini etc. Asa ca, da-ti timp sa te prefaci in bufon.

  • Joaca te ajuta sa devii mai ambitios

Cand castigi intr-un joc, oricat de neinsemnata ar fi activitatea, inseamna ca ti-ai indeplinit un tel. Iar indeplinirea oricarui scop iti cladeste increderea in sine. Provocandu-te zi de zi, chiar si prin joc, iti dai ocazia sa devii mai ambitios si sa tintesti mai sus.

  • Joaca reduce stresul

La fel cum sportul elibereaza endorfine (hormonii fericirii), acelasi lucru este valabil si atunci cand ne jucam. Asa ca, atunci cand vii acasa stresat/a, in loc sa te duci la culcare, e mai benefic pentru tine sa scoti din dulap jocul de societate preferat.

  • Joaca iti dezvolta imaginatia

Cand copilul iti cere sa intri in rolul inamicului lui Superman sau cand iti propune sa va jucati de-a piratii, imaginatia ta este pusa in miscare. Profita de orice activitate pentru a o transforma intr-un joc, astfel incat sa iti surprinzi si sa iti lucrezi mereu „muschiul” imaginativ.

  • Joaca te ajuta sa rezolvi probleme

Ti s-a intamplat vreodata sa ramai blocat intr-o activitate? Sa ai de rezolvat o problema la serviciu si sa nu iti dai seama nici macar de unde sa incepi? In acele momente, ia o pauza si joaca-te. Tot ce ai nevoie este sa iti dai seama cum sa gandesti „in afara cutiei”. Iar joaca, in mod clar, te scoate din acea cutie.

  • Joaca este distractiva

Pare de la sine inteles si poate vei spune ca am inceput sa scriu truisme, dar este necesar sa ne amintim si de acest aspect. De ce sa ai nevoie de motive pentru a te juca? Joaca este distractiva si avem nevoie sa ne descretim fruntile.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s